Elevii ucraineni ajunși în Constanța se vor putea înscrie la școlile din oraș
Elevii ucraineni ajunși în Constanța se vor putea înscrie la școlile din oraș
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa Inspectoratul Școlar Județean Constanța au fost înregistrate, în perioada aprilie – mai, peste 2000 de cereri de înscriere a elevilor ucraineni în școlile de stat românești. Înscrierea lor nu ține cont de zona de circumscripție de care aparțin, fapt ce a creat nemulțumiri în rândul părinților români.
Începând de la 1 mai, anul curent, programul de sprijin dedicat refugiaților ucraineni a fost schimbat. Astfel, noul ajutor financiar se va acorda până la 31 decembrie 2023, în anumite condiții. Ei vor trebui să facă dovada înregistrării în Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (A.J.O.F.M.) Constanța, iar copiii lor trebuie să fie înscriși la o școală din localitatea unde își au reședința, conform noilor reglementări legislative. Peste 3500 de ucraineni au călcat pragul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Constanța, în luna mai, pentru că subvenția de la stat nu este chiar minoră.
Pentru primele patru luni consecutive, o familie va primi 2000 de lei lunar pentru a plăti cazarea. Dacă este vorba despre o persoană singură, aceasta va primi doar 750 de lei. Pentru hrană este alocată suma de 600 de lei pentru fiecare persoană. Același ”iureș” a fost înregistrat și la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, unde au fost înregistrate, în aceeași perioadă, peste 2000 de cereri de înscriere a elevilor ucraineni în școlile de stat românești, în comparație cu anul trecut, când au fost înregistrate doar 300 de solicitări. ”A fost un adevărat iureș în perioada aprilie – mai. Am primit peste 2000 de cereri de înscriere a copiilor ucraineni, deoarece legislația s-a schimbat acum. Anul trecut au fost înregistrate doar 300 de solicitări”, ne-a declarat Sorin Mihai, Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Tratament special la înscriere pentru elevii ucraineni
Elevii români sunt înscriși la școală în funcție de zona de circumscripție, pe când cei ucraineni beneficiază de un tratament special. Pentru ei nu există această condiție de înscriere. Acest lucru a creat nemulțumiri în rândul părinților români, care poate optaseră pentru o anumită școală și nu au avut această posibilitate, din cauza regulilor. Dar, însuși faptul că nu sunt cetățeni români le dă dreptul să fie repartizați diferit. Inițial s-a dorit ca repartiția să se facă cu câte doi elevi ucraineni într-o clasă, dar, dacă va exista o suprapopulare, numărul acestora va crește. ,,Elevii ucraineni nu sunt repartizați în funcție de zona de circumscripție pentru că nu sunt cetățeni români. Încercăm totuși să fie cât mai aproape de locuință sau de locul unde au părinții serviciul. Inițial, am repartizat câte doi elevi ucraineni pe clasă, ca să și poată socializa între ei, dar, dacă va exista o suprasaturație pe toate clasele, atunci vom suplimenta”, a completat Sorin Mihai.
Cursuri gratuite de limba română pentru elevii ucrainieni
Mai exista un zvon conform căruia profesorii ar trebui să învețe limba ucraineană, pentru a se înțelege cu noii elevi, dar, acesta nu este adevărat. Cum e și firesc, elevii străini vor trebui să învețe limba română. De altfel, le sunt puse la dispoziție destule alternative pentru a face acest lucru. Atât Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cât și unele ONG-uri oferă cursuri gratuite de învățare a limbii române. În plus, încă de anul trecut, a fost încheiat un protocol între Primăria Municipiului Constanța, JRS. și Asociația ”Old Vision”, prin care s-au amenajat spații, în cadrul unităților de învățământ pentru elevii ucraineni. Cursurile seamănă cu cele ”After school” și elevii ucraineni de la noi pot lua legătura on-line cu cei din Ucraina. ,,Elevii trebuie să se adapteze.Trebuie să învețe limba română. Este același lucru ca și cum un elev român s-ar duce în Franța sau în Germania. Inspectoratul oferă cursuri gratuite de învățare a limbii române. La fel și unele ONG-uri”, a concluzionat Inspectorul Școlar General.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News