Elevii unui liceu îşi vor exersa abilităţle de şoferi sub supravegherea poliţiştilor!
Elevii unui liceu îşi vor exersa abilităţle de şoferi sub supravegherea poliţiştilor!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConstanţa:
Constanţa:
Poliţiştii constănţeni, joi şi vineri, 26 şi 27 mai, participă la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, din Constanţa, la cea de a IV-a ediţie a proiectului regional „Civilizaţia Şoselei”, proiect desfăşurat în perioada 26-27 mai 2016, care propune o metodă alternativă de educare a tinerilor, printr-o formă plăcută de petrecere a timpului liber.
Prin activităţile sale, proiectul stimulează exersarea abilităţilor de conducător auto, siguranţa în trafic, inovaţia şi spiritul de competiţie, oferind elevilor de liceu atât şansa de a-şi împărtăşi experienţele, cât şi cea de a deveni modele pentru cei de aceeaşi vârstă. Acestea sunt obiectivele concursului „Îndemânatic - DA, teribilist - NU!”, derulat pe două secţiuni, mai exact cea de îndemânare în conducerea autovehiculelor în poligon şi verificarea cunoştinţelor teoretice prin rezolvarea unui chestionar cu întrebări specifice. La aceste activităţi se adaugă o masă rotundă, cu tema „Cum aş modifica eu legea circulaţiei?”, activitate derulată în parteneriat cu poliţiştii Serviciului Rutier şi cei ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, concursul de afişe cu tema „Şoseaua - un loc sigur pentru toţi” şi concursul de machete „Automobilul viitorului”. Anul acesta, proiectul se bucură de participarea elevilor şi profesorilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” - Bucureşti, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto - Călăraşi, Centrul de Excelenţă în Transporturi din Chişinău, Liceul Tehnologic - Urziceni, S.M.M.M.F.N. „Amiral Ion Murgescu”, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” - Medgidia, Liceul Tehnologic „I.Gh. Duca” - Constanţa, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” - Constanţa, Colegiul Comercial „Carol I” - Constanţa, cât şi de participarea elevilor din judeţele Iaşi şi Vrancea. Tot în cadrul proiectului, este prezentă la concurs şi o delegaţie formată din profesori şi elevi din Turcia, de la „Yenişehir Vocational and Technical Anatolian High School”. Partenerii şi sponsorii proiectului sunt I.S.J. Constanţa, I.P.J. Constanţa - Serviciul Rutier Constanţa şi Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanta, SKF, Scooter Fun&Bike, Selgros Cash&Carry, Corageo SRL, Rock Art Graphics SRL, Matrix Auto Cars, S.C. Metropolitan SRL.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News