REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Eliberarea actelor de identitate pe bază de procură

Eliberarea actelor de identitate pe bază de procură

A.F. 8 mai 2023 | 00:00 2461

În situaţia cetăţenilor români care au domiciliul în România şi se află temporar în străinătate, eliberarea cărţii de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, pe bază de procură specială, autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din ţara în care se află solicitantul.

 Eliberarea actelor de identitate pe baza de procura

În cuprinsul procurii trebuie să se regăsească, în mod obligatoriu, scopul pentru care aceasta a fost eliberată, respectiv depunerea cererii pentru eliberarea actului de identitate şi/sau ridicarea actului de identitate precum și motivul/motivele, pentru care se solicită eliberarea unui nou act de identitate (ex: expirare, schimbare nume, pierdere, deteriorare, schimbare domiciliu – se indică adresa exactă la care își schimbă domiciliul solicitantul, etc).

Procura trebuie să aibă aplicată fotografia solicitantului (mărimea 3 x 4 cm având la bază o bandă albă de 7 mm) şi să fie certificată cu timbrul sec al misiunii diplomatice sau oficiului consular respectiv; la procură se atașează o fotografie ştampilată pe verso, identică cu cea care a fost aplicată pe procură.

Preluarea imaginii necesare în procesul de producere şi eliberare a cărţii de identitate se realizează prin scanarea fotografiei ataşate la procura specială.

ATENŢIE! Depunerea cererii şi a documentelor necesare pentru eliberarea primului act de identitate, nu se poate realiza în baza unei procuri speciale.

Pentru eliberarea procurii speciale sunt necesare:

• act de identitate românesc valabil (paşaport, titlu de călătorie sau carte/buletin de identitate);
• 5 fotografii color identice şi de dată recent, mărimea 3 x 4 cm având la bază o bandă albă de 7 mm;
• cunoaşterea datelor de identificare ale persoanei împuternicite: serie şi numărul cărţii de identitate, data eliberării şi autoritatea emitentă, adresă, CNP, data şi locul naşterii.

Pe lângă procura specială, împuternicitul va prezenta în România și următoarele documente ale solicitantului:

a) Actul de identitate - pentru a fi predat;   
b) Certificatul de naştere, original;  
c) Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original;  
d) Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, după caz, original;  
e) Certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original;  
f) Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original;  
g) Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate - 7 lei.

Cererea, procura specială și documentele necesare eliberării actului de identitate, se depun de către persoana împuternicită la serviciul de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu al solicitantului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510