Elicopterul prăbușit în Siutghiol, înlocuit de asigurator
Elicopterul prăbușit în Siutghiol, înlocuit de asigurator
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn elicopter SMURD s-a prăbuşit pe 15 decembrie 2014, în lacul Siutghiol. Cei patru oameni care se aflau la bord, pilot, copilot, medic şi asistenta, au decedat în urma unei intervenții lamentabile a autorităților.
Joi, Consiliul Județean Constanța a parafat înlocuirea elicopterului care a provocat tragedia cu altul similar, pus la dispoziție de asigurator.
„ Este vorba de convenția la care s-a ajuns ca urmare a finalizării anchetei care s-a făcut referitor la elicopterul care s-a prăbușit. Asiguratorul ne va pune la dispoziție un elicopter similar și, ca să se poată încheia această tranzacție, întrucât noi, CJC, suntem beneficiarii finali, trebuie să semnăm și noi în cadrul unei convenții că suntem de acord. În rest, absolut toate diligențele au fost făcute între IGAv, care era operatorul nostru și căruia noi îl dădusem în comodat și asigurator”, a spus vicepreședintele CJC, cu atribuții de președinte, Cristinel Dragomir.
Convenția s-a făcut între CJC, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și Airbus Helicopters S.A.
De menţionat şi faptul că CJ Constanța nu se constituie încă parte civilă în procesul penal în care președintele suspendat al instituției, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată într-un dosar privind achiziționarea unui elicopter pentru operațiuni de salvare, consilierii județeni urmând să ia o decizie în acest sens după pronunțarea instanței de judecată.
M.F.V.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News