REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.4° Constanța Vin., 2 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6809
32.4° Constanța Vineri, 2 August 2024 Anul XX Nr. 6809
 

Elton John a petrecut o noapte la spital după ce a alunecat în vila sa din Franţa

Elton John a petrecut o noapte la spital după ce a alunecat în vila sa din Franţa

A.F. 30 august 2023 | 00:00 205

Cântăreţul britanic Elton John a petrecut o noapte într-un spital din Monaco, unde a fost tratat pentru o accidentare minoră, după ce a alunecat şi a căzut în vila sa din Nisa, a raportat luni BBC, citându-l pe agentul de presă al starului pop, informează Reuters.

Elton John a petrecut o noapte la spital dupa ce a alunecat in vila sa din FrantaElton John

Artistul britanic, în vârstă de 76 de ani, a fost transportat la secţia de ortopedie a Spitalului Prinţesa Grace din Monaco, a anunţat BBC.

"Elton s-a internat în spitalul local ca măsură de precauţie", a declarat agentul de presă al starului britanic. "În urma verificărilor, a fost externat imediat în această dimineaţă şi acum se află în reşedinţa lui, având o stare bună de sănătate", a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit BBC, Elton John îşi petrece vacanţa de vară în Franţa alături de soţul lui, David Furnish, şi de cei doi fii ai lor, după ce artistul britanic a încheiat în luna iulie îndelungatul său turneu de adio, intitulat "Farewell Yellow Brick Road Tour".

Cu o lună mai devreme, artistul a susţinut un recital impresionant pe scena principală - Pyramid Stage - a Festivalului Glastonbury.

Aceste reprezentaţii au marcat retragerea lui Elton John din turnee, însă starul pop-rock nu a respins ideea de a susţine anumite concerte individuale în viitor.

După lansarea albumului său de debut în 1969, Elton John a devenit unul dintre cei mai iubiţi muzicieni din Regatul Unit, iar repertoriul său cuprinde cântece de mare succes, precum "Tiny Dancer", "I'm Still Standing", "Your Song" şi "Are You Ready For Love?".

Actorul Taron Egerton l-a interpretat pe cântăreţul britanic într-un film lansat în 2019, "Rocketman", care spune povestea vieţii şi a carierei sale, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768