REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.1° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
25.1° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Charles Michel se întâlnesc cu premierul Armeniei în Granada

Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Charles Michel se întâlnesc cu premierul Armeniei în Granada

A.F. 6 octombrie 2023 | 00:00 246

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele Consiliului European Charles Michel se întâlnesc joi, la Granada (Spania), cu premierul armean Nikol Paşinian, în marja celui de-al treilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), a anunţat Palatul Elysée, potrivit AFP.

Emmanuel Macron, Olaf Scholz si Charles Michel se intalnesc cu premierul Armeniei in GranadaNikol Paşinian

Întâlnirea este prevăzută pentru ora locală 15:30 (13:30 GMT), în absenţa preşedintelui azer Ilham Aliev, care a refuzat să participe şi chiar să vină la Granada, denunţând sprijinul prea evident al europenilor pentru Erevan după recenta victorie a Azerbaidjanului contra armenilor din enclava Nagorno-Karabah.

Cei cinci lideri s-au întâlnit în acest format în timpul precedentului summit al CPE, desfăşurat în iunie în Republica Moldova, într-un climat deja extrem de tensionat între Baku şi Erevan.

Nikol Paşinian a deplâns absenţa preşedintelui azer de la întâlnirea de joi, apreciind că ar fi ''putut fi semnat'' un document la Granada pentru a începe o detensionare în relaţiile cu Baku.

Azerbaidjanul denunţă mai ales ''declaraţiile pro-armene ale oficialilor francezi'' şi ale lui Charles Michel.

În afară de situaţia din Nagorno-Karabah, preşedintele Emmanuel Macron s-a declarat îngrijorat de riscul unei ofensive militare azere contra Armeniei.

La rândul său, şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna a anunţat marţi, în timpul unei vizite la Erevan, că Parisul ''şi-a dat acordul'' pentru livrarea de material militar Armeniei, care doreşte să se protejeze de vecinul său azer.

Forţele azere au preluat controlul asupra Nagorno-Karabah, o enclavă de pe teritoriul azer populată majoritar de armeni, într-o operaţiune fulger desfăşurată în luna septembrie, ceea ce condus la un exod al aproximativ 100.000 de etnici armeni în mai puţin de o săptămână.

Armenia a acuzat Azerbaidjanul de epurare etnică, acuzaţie respinsă de Baku, care insistă că armenii sunt bineveniţi să rămână în Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul a insistat că nu are nicio intenţie de a ataca Armenia.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar până recent era populată majoritar de etnici armeni. În 2020, Azerbaidjanul a obţinut câştiguri teritoriale semnificative în timpul unui război care a durat şase săptămâni şi s-a soldat cu mii de morţi de ambele părţi.

Unii experţi sunt de părere că Azerbaidjanul ar putea încerca să-şi valorifice avantajul actual pentru a lansa operaţiuni în sudul Armeniei în scopul creării unei continuităţi teritoriale cu enclava Nahicevan, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699