Epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare să se fi terminat, apreciază fostul preşedinte Traian Băsescu, într-o postare pe pagina sa de socializare.
Epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare să se fi terminat, apreciază fostul preşedinte Traian Băsescu, într-o postare pe pagina sa de socializare.
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBăsescu: În sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor în Irak pare să se fi terminat
Băsescu: În sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor în Irak pare să se fi terminat
Traian Băsescu
„Bine ai venit, Mohammad Munaf! În sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare, repet, pare să se fi terminat. Omar Hayssam, cu cetăţenie română şi siriană, principalul organizator al răpirii, a fost recuperat în 2013 şi adus în ţară pentru a-şi ispăşi condamnarea de 20 ani de închisoare pentru terorism dată în 2007 de ICCJ. Astăzi şi cetăţeanul American şi irakian Mohammad Munaf, complicele lui Omar Haysam, a fost adus în ţară pentru a ispăşi condamnarea la 10 ani de închisoare dată de Curtea de Apel Bucureşti în 2007 (bagă mare, Abraham). Mi-am dorit mult să se întâmple aşa, pentru că am tratat răpirea celor trei jurnalişti ca pe un atentat la siguranţa naţională", scrie Băsescu pe Facebook, conform agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News