REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.4° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
28.4° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Erdogan: Responsabilităţile comunităţii internaţionale sunt evidente în ce priveşte un viitor sigur al fraţilor noştri palestinieni

Erdogan: Responsabilităţile comunităţii internaţionale sunt evidente în ce priveşte un viitor sigur al fraţilor noştri palestinieni

Victor ROTARU 23 mai 2024 | 00:00 117

Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, a abordat situaţia din Fâşia Gaza în discuţiile cu premierul Marcel Ciolacu, subliniind responsabilităţile comunităţii internaţionale în ce priveşte un "viitor sigur" pentru palestinieni.

Erdogan: Responsabilitatile comunitatii internationale sunt evidente in ce priveste un viitor sigur al fratilor nostri palestinieni Recep Tayyip Erdogan

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute alături de Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Ankara.

"Am făcut un schimb de idei cu domnul prim-ministru despre evoluţiile din regiunea noastră şi din lume. Desigur, cea mai importantă dintre acestea a fost opresiunea israeliană în teritoriile Palestinei ocupate şi în special în Fâşia Gaza. Responsabilităţile comunităţii internaţionale sunt evidente în oprirea atrocităţilor israeliene şi asigurarea viitorului sigur al fraţilor noştri palestinieni. Cred că aliatul nostru, România, va aduce contribuţiile necesare la eforturile internaţionale pe această temă", a precizat Recep Tayyip Erdogan.

El a menţionat că a fost abordată şi situaţia războiului din Ucraina, ajuns în al treilea an.

"De la începutul acestui război, Turcia a adus contribuţii semnificative pentru asigurarea securităţii alimentare globale şi la asigurarea siguranţei navigaţiei în Marea Neagră şi continuă să facă acest lucru", a spus liderul de la Ankara.

Totodată, a precizat că lupta împotriva terorismului s-a numărat printre subiectele abordate cu premierul Ciolacu.

"I-am împărtăşit domnului prim-ministru aşteptările noastre de la România în lupta împotriva organizaţiilor teroriste precum PKK şi FETO. Observăm că comunităţile turceşti şi turcii tătari care trăiesc în România sunt o punte de prietenie între noi. Ne bucurăm de faptul că aceşti compatrioţi ai noştri trăiesc în armonie cu societatea românească. Vreau să le mulţumesc autorităţilor române pentru că au făcut posibil acest lucru. Cu această ocazie, vreau să vă dau o noutate, spunând că am implementat regulamentul care va permite cetăţenilor români să călătorească în ţara noastră doar cu cărţile de identitate. Datorită acestui fapt, credem că relaţiile noastre umane vor creşte", a spus Erdogan.

Premierul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie de miniştri, se află marţi, la Ankara, într-o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, vizita oficială constituie un moment cheie de la stabilirea Parteneriatului Strategic între România şi Turcia, în decembrie 2011, prin operaţionalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul şedinţelor comune de guvern, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016