ESCROCHERIE pe INTERNET cu EUTHYROX
ESCROCHERIE pe INTERNET cu EUTHYROX
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEuthyrox este un medicament care se adresează pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene, şi care, în ultima perioadă, nu a putut fi găsit pe piaţa din România. În luna iunie, printr-un proiect umanitar, 5000 de cutii de Eutyrox au fost donate pentru bolnavii din ţara noastră. La trei luni după acest demers, ONG-ul KENZO se foloseşte de suferinţa bolnavilor, cerând 20 de lei pentru 28 de pastile de Euthyrox, în farmacii acesta fiind găsit de 5-6 ori mai ieftin.
Cum se desfăşoară tranzacţia
Cu toate că proiectul care s-a numit „Proiect RO-TIROX” era pentru ajutorarea celor cu afecţiuni tiroidine, la trei luni după încheierea acestuia, unul dintre parteneri, Asociaţia Non-profit Kenzo, vinde medicamentul vital pentru 20 de lei cutia de 28 de pastile, profitând de lipsa acută de pe piaţa din România a Euthyroxului. „Tranzacţia” se desfăşoară prin intermediul unei reţele de socializare, cei interesaţi trebuind să apeleze un număr de telefon, iar apoi vor completa un formular prin care donează 20 de lei ONG-ului Kenzo, această donaţie reprezentând contravaloarea medicamentului.
Vasile Rizea: „Nu e normal ca acest medicament să fie vândut cu un preţ de 5 ori mai mare”
Vasile Rizea, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, şi-a exprimat totala indignare în legătură cu tertipurile de care se folosesc unii pentru a face profit, amintind românilor că Euthyroxul se găseşte acum în farmacii la preţuri mult mai mici: „Nu e normal ca acest medicament să fie vândut cu un preţ de cinci ori mai mare. Recomand celor care suferă de aceste afecţiuni să caute medicamentul în farmacii pentru că acum acesta există la preţuri mult mai mici. Din câte ştiu, a existat un proiect prin care o fundaţie din Spania a donat acum câteva luni 5000 de cutii de Eutyrox care veneau tot în ambalaje de câte 28 de pastile, dar cred că s-au terminat de mult” a declarat acesta pentru Replica de Constanţa.
ACCU-THYROX, înlocuitorul pentru Euthyrox
Există totuși și o veste bună pentru cei cu afecțiuni tiroidiene, și anume un medicament care înlocuiește Eutyroxul, singura diferență fiind că acesta este sub formă de soluție. În România Accu-Thyrox poate fi găsit în farmacii de câteva luni, practic având aceeași compoziție ca Eutyroxul, și același efect terapeutic.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News