REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
23.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Eurohold şi EIG au intenţia de a apela la arbitrajul internaţional în cazul Euroins România

Eurohold şi EIG au intenţia de a apela la arbitrajul internaţional în cazul Euroins România

Ana Maria LIPAN 27 octombrie 2023 | 00:00 240

Eurohold Bulgaria şi Euroins Insurance Group (EIG) au informat oficial Guvernul cu privire la intenţia de a solicita un arbitraj internaţional pentru a proteja investiţia grupului în România, exceptând cazul în care disputa actuală privind cazul Euroins este soluţionată rapid, iar prejudiciile cauzate grupului, care sunt calculate până în acest moment la cel puţin 500 de milioane de euro, sunt compensate corespunzător.

Eurohold si EIG au intentia de a apela la arbitrajul international in cazul Euroins Romaniafoto cu rol ilustrativ

Potrivit unui comunicat al grupului, holdingul a transmis deja Executivului o notificare în acest sens, care reprezintă primul pas formal către iniţierea unui arbitraj internaţional pentru investiţii în temeiul tratatului pentru protecţia investiţiilor, semnat între guvernele Bulgariei şi României.

"Dacă nu ajungem la o înţelegere acceptabilă într-o perioadă rezonabilă de timp, ne vom proteja investiţia printr-un arbitraj internaţional", a explicat Todor Danailov, director general al EIG, potrivit agerpres.ro

Eurohold şi EIG au luat măsura menţionată mai sus ca urmare a deciziei ASF din 17 martie de a retrage licenţa Euroins România.

"Acţiunile ASF au reprezentat o multitudine de încălcări ale legislaţiei UE, în special ale regimului Solvency II, adoptat de toate statele membre pentru a asigura un cadru de reglementare solid şi practici de supraveghere consecvente în sectorul asigurărilor din UE. După cum a anunţat Eurohold anterior, decizia ASF a fost arbitrară, discriminatorie şi a constituit o expropriere ilegală prin încălcarea brutală a dreptului internaţional. A dus la proceduri de faliment şi insolvenţă a Euroins România, distrugând operaţiunile grupului de asigurări din România. Părţile implicate în acest litigiu investiţional au acum posibilitatea de a rezolva problema prin negocieri înainte de a recurge la arbitraj. În cazul în care nu se ajunge la o soluţie adecvată, Eurohold şi EIG sunt pregătite să demareze procedurile internaţionale de arbitraj pentru investiţii împotriva guvernului român. Despăgubirile calculate până în acest moment s-ar ridica la cel puţin 500 de milioane de euro", se spune în comunicat.

Eurohold şi EIG vor fi consiliate în viitorul proces de firma multinaţională de avocatură Pinsent Masons, precum şi de Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov (DGKV), una dintre cele mai mari case de avocatură de business din Bulgaria.

EIG s-a numărat printre cei mai mari investitori de pe piaţa asigurărilor din România, cu circa 280 de milioane de euro.

"Disputa privind cazul Euroins România ar putea pune în pericol stabilitatea întregii pieţe de asigurări din UE, sectorul asigurărilor fiind un investitor instituţional cheie în dezvoltarea pieţei financiare şi de capital din Europa. Practicile ostile desfăşurate de actuala conducere a autorităţii financiare române de reglementare faţă de Euroins România au pus sub semnul întrebării metode de reasigurare uzual practicate, recunoscute şi aprobate. Dacă astfel de practici greşite rămân nerezolvate, acest lucru va crea un precedent cu un impact negativ puternic asupra întregii industriei de asigurări şi reasigurări din UE", a subliniat Todor Danailov.

Eurohold Bulgaria AD este un important grup energetic şi financiar care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, cu active financiare în valoare de 1,93 miliarde de euro şi este listat la Bursa de Valori din Bulgaria şi Varşovia. Eurohold operează în 11 ţări, deservind un total de 7 milioane de clienţi, dintre care 3 milioane sunt gospodării bulgare care primesc energie electrică de la cel mai mare grup energetic din Bulgaria, Electrohold. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712