REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
30.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Eurostat: Creşterea preţurilor la locuinţe în România a fost peste media UE, în primul trimestru din 2024

Eurostat: Creşterea preţurilor la locuinţe în România a fost peste media UE, în primul trimestru din 2024

A.F. 6 iulie 2024 | 00:00 117

Preţurile la locuinţe au scăzut cu 0,4% în zona euro şi au crescut cu 1,3% în UE, în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor, publicat vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Eurostat: Cresterea preturilor la locuinte in Romania a fost peste media UE, in primul trimestru din 2024

În trimestrul patru din 2023, preţurile la locuinţe au scăzut cu 1,2% în zona euro şi au crescut cu 0,2% în UE.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, şapte au raportat scăderi anuale ale preţurilor locuinţelor în primul trimestru din 2024, iar 19 creşteri anuale. Cel mai sever declin a fost în Luxemburg ( minus 10,9%), Germania (minus 5,7%) şi Franţa (minus 4,8%), iar cea mai semnificativă creştere în Polonia (18%), Bulgaria (16%) şi Lituania (9,9%).

România a raportat un avans de 5,5% în primul trimestru din 2024, după o creştere de 3,7% în ultimele trei luni din 2023.

Comparativ cu trimestrul precedent, preţurile locuinţelor au scăzut cu 0,1% în zona euro şi au crescut cu 0,4% în UE, în perioada ianuarie-martie 2024. Preţurile au scăzut în opt state membre UE şi au crescut în 18 ţări membre UE. Cel mai sever declin a fost în Danemarca (minus 2,5%), Franţa (minus 2,1%) şi Slovacia (minus 1,7%), iar cea mai semnificativă creştere în Bulgaria (7,1%), Ungaria (5,1%) şi Polonia (4,3%).

România a raportat un avans de 1,3% în primul trimestru din 2024, după o creştere de 1,5% în ultimele trei luni din 2023, scrie Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510