REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 3 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6871
11.4° Constanța Joi, 3 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6871
 

Exercițiul Ramstein Legacy 24 are loc în poligonul de la Capu Midia

Exercițiul Ramstein Legacy 24 are loc în poligonul de la Capu Midia

A.F. 5 iunie 2024 | 00:00 254

Exercițiul Ramstein Legacy 24 (RALY24), din domeniul apărare aeriană și antirachetă integrată (Integrated Air and Missile Defense - IAMD), a fost deschis marți, 4 iunie, la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.

Exercitiul Ramstein Legacy 24 are loc in poligonul de la Capu Midia

În țara noastră, exercițiul se desfășoară în perioada 3-14 iunie și angrenează 1.300 de militari din România și din nouă state aliate (Cehia, Franța, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia, Ungaria), care vor opera sisteme de rachete PATRIOT, HAWK, respectiv aeronave F-16, IAR-330, IAR-99, YAK-52 românești și alte echipamente de apărare aeriană cu baza la sol, sisteme de comandă-control, precum și aeronave militare ale națiunilor participante.

RALY24 contribuie la creșterea  interoperabilității între detașamentele IAMD, exersează tactici, tehnici şi proceduri aliate de acțiune în cadrul unei operații defensive.

Un obiectiv național în derularea exercițiului îl constituie finalizarea procesului de operaționalizare a celui de-al doilea sistem PATRIOT care, prin executarea tragerilor reale în poligonul din Capu Midia, va fi certificat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni (mission capable)”.

În perioada 3-9 iunie, are loc dislocarea structurilor în facilitățile de instruire din România, în perioada 10-14 iunie sunt planificate antrenamentele tactice cu și fără trageri de luptă, iar în perioada 14-16 iunie, programul prevede redislocarea detașamentelor în locațiile de dispunere la pace.

Ramstein Legacy 24, condus de Comandamentul Aerian Aliat (AIRCOM), se desfășoară în România și Bulgaria și urmărește antrenarea unei structuri  multinaționale IAMD într-o operație de apărare a teritoriului și populației prin testarea sistemului de comandă-control, avertizarea timpurie aeropurtată și angajarea prin manevră și foc (trageri reale sol-aer).

În România, exercițiul este conectat la platforma națională de instruire multi-domeniu de nivel operativ-tactic DACIA 24, care se derulează în perioada 13 mai-17 iunie. DACIA 24 urmărește antrenarea efectivelor pentru executarea de operații întrunite în sprijinul apărării colective.        

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515