Există posibilitatea ca Rusia să suspende livrările de gaze
Există posibilitatea ca Rusia să suspende livrările de gaze
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGermania ar trebui să fie conştientă de posibilitatea ca Rusia să continue să suspende livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 dincolo de oprirea planificată pentru întreţinere luna aceasta, a declarat sâmbătă ministrul Economiei Robert Habeck, transmite Reuters.
Ar putea fi un pas raţional al Moscovei de a reduce în continuare sau de a opri complet livrările de gaze naturale şi s-ar potrivi unui model de acţiuni de până acum pentru a încerca să destabilizeze Europa, a spus acesta.
”Vedeţi un model şi asta poate duce la acest scenariu”, a declarat Habeck pentru săptămânalul Die Zeit într-un interviu transmis pe internet, potrivit News.ro.
"Acest lucru ar putea fi raţional, pentru a menţine preţurile generale şi preţurile la energie ridicate în Germania şi pentru a distruge unitatea şi solidaritatea în ţară. Nimeni care gândeşte normal nu poate exclude acest lucru în acest moment", a spus ministrul.
Germania a trecut luna trecută la etapa a doua a unui plan de gaz de urgenţă pe trei niveluri, după ce Rusia a redus livrările prin conducta Nord Stream 1. Este un pas înainte ca guvernul să raţionalizeze consumul de combustibil.
Conducta Nord Stream 1, care furnizează gaze din Rusia către Europa pe sub Marea Baltică, este programată să fie închisă pentru întreţinere anuală în perioada 11-21 iulie. Potrivit stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News