REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Expertul reţinut în dosarul lui Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv

Expertul reţinut în dosarul lui Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv

Victor ROTARU 24 septembrie 2023 | 12:48 721

Un expert care ar fi primit 714.000 lei de la omul de afaceri care l-ar fi mituit şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, duminică, în urma unei decizii a Tribunalului Vaslui.

Expertul retinut in dosarul lui Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv

Potrivit DNA, bărbatul este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

"Din punctul meu de vedere nu sunt probe la dosarul cauzei. Clientul meu şi-a rezervat dreptul la tăcere, în sensul în care nu a dat niciun fel de declaraţii. Urmează să analizăm întreg dosarul. Este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Se reţine faptul că ar fi semnat un contract cu societatea denunţătoare pentru a găsi nişte soluţii cu privire la deblocarea acelei situaţii conflictuale dintre Consiliul Judeţean şi societatea care a efectuat lucrările. Din punctul meu de vedere, nu sunt fapte care să ducă la arestare. Nu ştiu dacă luarea de mită se poate face prin contract şi prin plata TVA-ului către stat", a declarat avocatul Liviu Bran.

Procurorii susţin că, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială, a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri.

În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective (martor în cauză) şi preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de circa 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

CJ Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică administrată de expert pentru a efectua o verificare tehnică a lucrărilor executate.

"După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realităţii din teren), în data de 22.06.2022, respectiv în perioada 07 - 15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu CJ Vaslui şi implicit de 'a favoriza' societatea omului de afaceri (în sensul de a i se achita în totalitate facturile de circa 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini). De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul CJ Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate. În contextul menţionat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei. După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat CJ Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului, care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru", susţin procurorii.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Parlamentul nostru, oamenii care ar trebuii sa ne apere interesele. Este bine ceea ce s a întâmplat, poate ne deșteptam odată. Așteptăm și rezolvarea familiei Pândele. Oamenii ăștia au crezut ca sunt stăpânii unor județe. Păcat ca nu avem pe cine vota. Adevărurile încep sa iasă la suprafață.
1
1
Doi manevranti psd isti care nu s au mai inteles la ultima praduiala, psd, ce faci? Da i afara pe amandoi si executale averile.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510