REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.3° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
28.3° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Explozie a numărului de copii paralizați din cauza nevaccinării

Explozie a numărului de copii paralizați din cauza nevaccinării

A.F. 27 aprilie 2023 | 00:00 418

Acoperirea vaccinală la 18 luni a tot scăzut în România din 2010 și până în 2022, pentru toate tipurile de vaccinuri, arată datele publicate luni, 24 aprilie, de Ministerul Sănătății cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării.

Explozie a numarului de copii paralizati din cauza nevaccinarii

Astfel ratele de vaccinare în rândul copiilor se află atât sub media europeană, cât și sub ținta recomandată de OMS de 95%.

Ministrul promite vaccinuri la ușa medicilor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că, la jumătatea acestui an, se va schimba modul în care vor fi distribuite vaccinurile către medicii de familie: ”În sensul că nu vor mai trebui să le ridice ei şi să se ocupe de foarte multă birocraţie atunci când merg la direcţiile de sănătate publică să ridice vaccinurile din programul naţional de imunizare, ci vor fi aprovizionaţi direct la cabinet cu vaccinurile de care au nevoie pentru protejarea pacienţilor de pe listele proprii”, a spus Rafila, la dezbaterea "Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunităţii".

Într-un viitor apropiat, a mai spus oficialul, va avea loc o compensare a vaccinurilor pentru pacienții cronici: ”De exemplu vaccinul HPV, care trebuie să fi accesibil atât adolescenţilor, dar şi persoanelor adulte, femeilor care pot să beneficieze de vaccinare sau vaccinul gripal”.

Dificultăți în perioada pandemiei

Pandemia de COVID-19 a perturbat asigurarea continuității imunizării, lucru care a dus la scăderea și mai abruptă a percepției populației privind importanța vaccinării. Un raport al UNICEF arată că, în România, aceasta s-a diminuat cu 10%, oportunitățile de vaccinare ratate nefiind recuperate. În alte țări erodarea a fost chiar mai mare.

Într-o conferință la Ministerul Sănătății, secretarul de stat Adriana Pistol a dat asigurări că, în acest moment, nu mai există probleme în asigurarea cu vaccinurile din programul național de imunizare a copiilor: “Nu există niciun vaccin lipsă, toate judeţele au tot ceea ce le trebuie. Începând de anul trecut am informat prin direcţia de specialitate toţi distribuitorii de vaccinuri cu privire la momentul în care Ministerul Sănătăţii îşi propune să achiziţioneze şi cantităţile care urmează să fie achiziţionate, motiv pentru care considerăm că începând din acest an dacă acest mod de lucru va fi urmat nu vom mai avea lipsuri de vaccinuri”.

Întrebată dacă există suficiente doze pentru vaccinarea împotriva rujeolei, Adriana Pistol a răspuns: “Avem suficiente doze în acest moment. Până vineri mai sunt livrate încă 100.000 de doze, vaccinul este deja ambalat şi se mai livrează. Avem cazuri de rujeolă în judeţul Cluj într-o comunitate care refuză vaccinarea. Nu îi putem obliga”.

De opt ori mai mulți copii paralizați

Raportul UNICEF publicat pe 20 aprilie 2023 avertizează că, în total, 67 de milioane de copii nu au beneficiat de vaccinuri între 2019 și 2021, gradul de acoperire vaccinală scăzând în 112 țări. Pandemia a întrerupt vaccinarea copiilor aproape peste tot, în special din cauza suprasolicitării sistemelor de sănătate, a redirecționării resurselor dedicate imunizării către vaccinarea împotriva COVID-19, a lipsei de personal medical și a măsurilor de izolare.

Copiii născuți chiar înainte sau în timpul pandemiei depășesc acum vârsta la care ar fi trebuit să fie vaccinați în mod normal, fiind astfel necesară luarea unor măsuri prompte pentru a-i imuniza pe cei care nu au fost vaccinați și pentru a preveni epidemiile de boli mortale.

De exemplu, în 2022, s-a înregistrat un număr dublu de cazuri de rujeolă față de anul precedent. Numărul copiilor paralizați din cauza poliomielitei a crescut cu 16% în 2022 în comparație cu anul anterior. În cazul în care comparăm perioada 2019-2021 cu intervalul de trei ani precedent, observăm o creștere de opt ori a numărului de copii paralizați din cauza poliomielitei, ceea ce subliniază necesitatea realizării unor eforturi de vaccinare susținute, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768