REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Explozie Crevedia - Anchetatori: Un șofer a încercat să mute gaz într-o cisternă goală, cu un furtun

Explozie Crevedia - Anchetatori: Un șofer a încercat să mute gaz într-o cisternă goală, cu un furtun

A.F. 27 august 2023 | 18:17 3154

Procurorul General al României Alex Florența a anunțat duminică seara ce au descoperit anchetatorii după primele investigații în cazul tragediei de la Crevedia. Florența a explicat că explozia a fost declanșată din cauza unui șofer care a vrut să mute gaz cu un furtun într-o cisternă goală.

Explozie Crevedia - Anchetatori: Un sofer a incercat sa mute gaz intr-o cisterna goala, cu un furtunAlex Florența

Potrivit procurorului general, societatea are 25 de puncte de lucru în toată ţara, unul dintre ele fiind în Crevedia, unde era şi un sediu de birouri, dar care şi-a pierdut autorizaţia ISU în 2020 şi s-a solicitat închiderea acestuia. Sâmbătă, la firma din Crevedia erau patru angajaţi de origine nepaleză, care în acte erau angajaţi la alte puncte de lucru.

În zonă au fost aduse trei autocisterne, una plină cu gaz, care a fost parcată în curte. Şoferul a spus că avea probleme la maşină, o roată blocată. Voia să transfere gazul în altă cisternă şi împreună cu celălalt şofer au montat un furtun de livrare, în condiţii care nu sunt pe deplin elucidate, a explicat procurorul general.

La acel moment, sub cisternă a apărut o sursă de foc. Cei doi şoferi i-au scos pe cei patru nepalezi din sediu să îi ajute şi să oprească traficul, iar ei au încercat să stingă incendiul. Atunci a avut prima explozie.

Procurorul general a adăugat că dosarul urmăreşte infracţiunea de distrugere din culpă iar ancheta este derulată de specialişti de la Investigaţii Criminale şi Infracţiuni Economice.

"Cercetarea la faţa locului e îngreunată de situaţia existentă în perimetru. Ar putea exista încă emisii de gaz. Perimetrul este izolat. Specialiştii de la ISU trebuie să soluţioneze această problemă", a spus el.

În acelaşi timp, sunt audiaţi martori la IGPR şi au loc percheziţii domiciliare, inclusiv la Primăria Crevedia, la punctele de lucru ale societăţii din Bucureşti şi la reşedinţele celor doi acţionari ai firmei.

Cele mai importante declarații ale Procurorului General

După închiderea punctului de lucru, curtea aferentă a fost declarată de societate ca reprezentând exclusiv o zonă de parcare a autocisternelor societății, care veneau din cursă și pentru a permite unor șoferi să înnopteze peste noapte.

Din investigațiile făcute până în prezent, reiese că în incinta punctului de lucru al societății se obișnuia, în anumite situații, ca angajații societății să efectueze, chiar și după închiderea punctului de lucru pentru neregulile constatate anterior, diferite operațiuni de transfer a GPL dintr-o cisternă în alta sau alte dispozitive.

În data de 26 august, în clădirea din curtea fostului punct de lucru erau cazați în dimineața zilei de 26 august 4 angajați ai societății, nepalezi, angajați ai firmei, dar figurând scriptic la alte puncte de lucru decât cele la care se aflau.

În jurul orei 8.30, un angajat se prezintă la punctul de lucru din Crevedia, unde erau 2 cisterne goale parcate, fără cap de livrare.

În intervalul 12-14.00 au sosit din cursa de livrare alte două autocisterne, parcate pe marginea șoselei, în diferite poziții prin apropiere

În jurul orei 18.00, a apărut o a treia autocisternă, încărcată cu gaz, parcată în curte, lângă cele două goale.

Șoferul i-a explicat angajatului de la punctul de lucru că avea o problemă la mașină, justificând că ar avea o roată blocată, motiv pentru care ar fi intenționat să transfere gazul în una dintre cisternele goale din punctul de lucru, sens în care a cerut să discute cu șoferul autocisternei aflat în clădirea de birouri.

Cei doi șoferi se întâlnesc, se cunoșteau, ambii angajați ai societății și inițiază transferul de gaz dintr-o cisternă în cealaltă montând în acest scop un furtun de livrare

Potrivit Procurorului General, sursa focului ar fi țigara. 

Acesta a mai spus că angajații nepalezi nu erau angajați pe acel punct de lucru, ci au venit ulterior. Anchetatorii încearcă să afle ce alte sesizări au mai fost despre acel punct de lucru.

Victimele, respectiv morții, erau din casa de vis-a-vis de stație.

Sub cisterna care era alimentată încărca gazul a apărut o sursă de foc

Angajatul normal al punctului de lucru remarcă acest aspect și a intrat în clădirea de birouri pt a le cere celor 4 angajați nepalezi să iasă afară

Apoi le cere să meargă cu el în stradă, el încercând cu cei 4 nepalezi să oprească traficul, care era în apropiere, temându-se de un potențial incident major, în timp ce cei doi șoferi erau lângă autocisterne și încercau să stingă incidendiul

La scurt timp, după ce ies în stradă, la tentativă de oprire a autoturismelor, are loc prima explozie, ft puternică, despre care martorii oculari spun că a împins flăcările până în stradă și a produs primele victime ale incendiului de aseară

În interval de o oră încep să și facă apariția diferite echipaje de poliție, de pompieri, încercând să facă intervenția de eliminare a incendiului și sursei de risc

Ulterior are loc a doua a explozie și duce la un număr mai mare de victime și avarierea severă a bunurilor și 2 imobile.

Aceasta este situația de fapt care rezultă până acum din probatoriul administrat. Alex Florența a mai spus că până în acest moment nimeni nu are calitatea de suspect, scrie digi24.ro.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
povestea asta nu sta in picioare, se incearca ceva dar nu merge
1
0
Șoferii sunt victime ? Au scapat din explozie ? Cine a povestit procurorilor filmul primei explozii ? Cam neclară declaratia procurorului general .
0
0
In seara asta de 27 august 2023 la 21:07 in gara caracal este garat un tren cu cistene gpl si la o cistena cfr cu gpl sunt scurgeri de gaz gpl, calatorii din trenurile de calatori au fost evacuati ca si cei care asteptau in gara si zona garii securizata in eventualitatea unei explozii
3
0
Isu care nu a facut controlul si nu a aplicat masurile corecte la colectiv a facut si aici o inspectie foarte tarziu in 2020 cu toate ca societatea functiona cu nereguli din 2011 la sesizarile primite ca altfel nu facea nici controlul asta si a ridicat autorizatia de functionare apoi a facut un al 2 lea control si a dat din nou amenzi dar nu s-a mai gandit nici o clipa sa faca alte verificari de respectare a deciziei de inchidere stiind ca nu a fost respectata decizia de la al 2 lea control la cca 4 luni dupa cel de inchidere; de gaga sau au contat patronii cu legaturi puternice in psd ?
4
0
Statia functiona ilegal si localnicii au sesizat miros intens de gaz la mare distanta de statie de mai multi ani dar p********l nu are nici un suspect; se pare ca fumatorul care a aruncat tigara e de vina pana acum sau nici el; romania ramane tara acarului paun si in 2023; nimic de patroni, primarie, prefectura si cele 7 institutii guvernamentale cu atributii de control
6
0
si acum tu cui trebuie sa i-o s**i papagalule ?
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510