REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Faimosul cardigan verde al lui Kurt Cobain, vândut la licitaţie pentru suma de 334.000 de dolari

Faimosul cardigan verde al lui Kurt Cobain, vândut la licitaţie pentru suma de 334.000 de dolari

Replica API 28 octombrie 2019 | 00:00 354

Sursa foto: Julien's Auctions/Facebook.com

Faimosul cardigan din lână verde purtat de Kurt Cobain în timpul concertului ''MTV Unplugged'', susţinut de trupa Nirvana în 1993, a fost adjudecat sâmbătă pentru suma de 334.000 de dolari în timpul unei licitaţii desfăşurate la New York, informează duminică AFP.

Vânzătorul, Garrett Kletjian, proprietarul echipei Forty7 Motorsports, l-a achiziţionat în urmă cu patru ani pentru 137.500 de dolari.

Cardiganul, marca Manhattan, azi dispărută, pe care sunt încă vizibile urmele unor arsuri de ţigară, nu a fost niciodată spălat.

Obiect emblematic pentru fanii legendarului artist grunge, cardiganul fusese evaluat la o sumă între 200.000 şi 300.000 de dolari de către casa de licitaţii Julien's Auctions.

"Kurt a creat look-ul grunge, nu a purtat niciodată ţinute de scenă", a declarat pentru AFP Darren Julien, directorul executiv al Julien's Auctions. "Acest cardigan este apogeul tuturor ţinutelor pe care el le-a purtat vreodată'', a explicat acesta.

Concertul ''Unplugged'', înregistrat de Nirvana pentru postul de televiziune MTV în 1993, este cu atât mai memorabil cu cât el a avut loc cu şase luni înainte de sinuciderea lui Cobain, la vârsta de 27 de ani, iar albumul conţinând înregistrarea a fost pus în vânzare abia după moartea sa.

Artistul, care lupta cu depresia şi dependenţa de droguri, s-a declarat îngrijorat la acel moment în faţa prezentatoarei de televiziune Amy Finnerty de reacţiile publicului, crezând că spectatorii nu au apreciat sesiunea acustică. "Kurt, ei te cred un fel de Iisus Hristos'', l-a liniştit jurnalista TV.

Sâmbătă, un alt articol care i-a aparţinut lui Cobain, chitara Fender Mustang pentru stângaci utilizată de artist în timpul turneului ''In Utero'', s-a vândut pentru suma de 340.000 de dolari. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016