Falcă a întârziat la întâlnirea cu membrii PDL Bihor întrucât şoferul său a încuiat cheia în maşină
Falcă a întârziat la întâlnirea cu membrii PDL Bihor întrucât şoferul său a încuiat cheia în maşină
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul din Arad, Gheorghe Falcă, a întârziat, miercuri, peste 45 de minute la întâlnirea cu membrii PDL Bihor din cadrul campaniei pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale, el spunând că, într-o benzinărie, şoferul său a uitat cheia în maşină, iar aceasta s-a blocat, scrie mediafax.ro. La întâlnirea electorală internă desfăşurată, miercuri, la Oradea, au asistat peste 100 de democrat-liberali bihoreni, la ea participând doar Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, întrucât Simona Creţu s-a retras din cursă. Preşedintele PDL Bihor, senatorul Găvrilă Ghilea, i-a anunţat pe cei prezenţi încă de la început că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, va întârzia o "jumătate de oră" din cauza "unor probleme pe drum", astfel că prim-vicepreşedintele partidului, Cătălin Predoiu, şi-a prezentat primul "proiectul pentru România". El a vorbit despre "forţa PDL" şi despre importanţa independenţei justiţiei. Primarul Aradului a ajuns la întâlnire cu o întârziere de peste 45 de minute, la scurt timp după ce Ghilea le-a spus participanţilor că pot ieşi în pauză până când acesta va ajunge. Întorşi rapid în sală, PDL-iştii bihoreni au urmărit o prezentare video în care Falcă îşi menţionează performanţele edilitare, evidenţiind mai ales succesul de la alegerile locale din 2012. Prezentarea sa s-a încheiat în acordurile melodiei "Simply the best" a Tinei Turner. "Am venit în faţa dumneavoastră ca să vedeţi un om de succes al PDL", şi-a început discursul Gheorghe Falcă, vorbind apoi despre importanţa care trebuie acordată valorilor dreptei şi celor tradiţionale româneşti, conform mediafax.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News