REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.7° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
22.7° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Familia Băsescu, evacuată din vila de protocol

Familia Băsescu, evacuată din vila de protocol

Replica API 28 martie 2022 | 10:00 3375

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.) i-a transmis fostului președinte Traian Băsescu, care a fost declarat definitiv de ICCJ colaborator al Securității, că trebuie să elibereze, împreună cu familia, vila de protocol în care locuiește, în termen de 60 de zile, scrie digi24.ro

Dl. Traian Băsescu, în calitate de șef al statului român în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menționate de la încetarea mandatului.

În temeiul acelorași dispoziții legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect «folosința gratuită a locuinței pentru imobilului situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1».

Având în vedere că:

La data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv în Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat;

- Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: «Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia».

Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează.

În aceste condiții, atat titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare.

În cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, a transmis biroul de presă al R.A.-A.P.P.S.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia este definitivă. Fostul președinte a refuzat să comenteze sentința, dar a precizat că va merge la CEDO. Fostul președinte spune că a luat act de decizie, dar nu o va comenta public. „Voi face demersurile legale la CEDO”, a mai precizat Traian Băsescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
hai si altii la rand, ospatari, fotografi, avocati si alte nationalitati
0
0
Sa traiasca mult sa suporte umilinta,betivii strigand-ul Petrov!
0
0
Huoooooooooo
0
2
Ilici ucigasul nu ziceti nimic ma comentacilor asistati. La munca si la razboi nu la mana intinsa
1
0
Un jeg, un hot, un mincinos, un stropitor.
0
0
Sa faca demersuri legale la mama ma-sii.
0
0
La parnaie sa putrezesti, jigodie ordinara. Acum ce piesa de teatru o sa mai joci, ca pe aia cu Stolo este fumata?
0
1
Apartamemt la Bellu gratis pentru tot restul vietii.
0
0
mai e unu pe teava, mare retrocedator
0
0
Mult prea blinda decizia ! Daca reusesti sa o bagi si pe fica.ta in pirnaie, esti tare ! BAROSANULE
1
0
La gunoi cu parazitii tarii
2
0
Ai distrus tara
3
1

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768