Fanfara Forţelor Navale, în analiza superiorilor după ce a cântat la ziua lui IPS Teodosie
Fanfara Forţelor Navale, în analiza superiorilor după ce a cântat la ziua lui IPS Teodosie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAu avut sau n-au avut voie?
Au avut sau n-au avut voie?
Marina Militară face verificări pentru a stabili în ce condiţii a cântat Fanfara Forţelor Navale la ziua de naştere a lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Urmează să se stabilească dacă a fost încălcat regulamentul, întrucât, din câte se pare, fanfara nu avea acordul pentru a participa la manifestarea dedicată Arhiepiscopului Tomisului. „Între structurile militare de garnizoană şi autorităţile publice civile de pe raza acestora există protocoale de colaborare, care vizează organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a unor ceremonii, cu diferite ocazii.
Colaborarea cu autorităţile religioase din Constanţa se realizează, de mai mulţi ani, în baza unui parteneriat, care cuprinde atât participarea militarilor la evenimentele religioase, cât şi participarea clericului la evenimentele militare.
Referitor la participarea unui grup de instrumentişti din Forţele Navale la activitatea care a avut loc la Arhiepiscopia Tomisului, luni, 12 decembrie, vă facem cunoscut faptul că o comisie va analiza contextul prezenţei grupului la eveniment, precum şi modalitatea în care instrumentiştii şi-au respectat atribuţiunile de serviciu, conform fişei postului. De asemenea, menţionăm că formaţia muzicală nu a fost prezentă în formula completă, conform prevederilor pentru participările la evenimentele oficiale”, se arată în comunicatul Statului Major al Forţelor Navale.
Alexandra ANTON
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News