REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
29.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Fanii lui Bruce Lee s-au reunit la Hong Kong pentru a marca 50 de ani de la decesul actorului

Fanii lui Bruce Lee s-au reunit la Hong Kong pentru a marca 50 de ani de la decesul actorului

A.F. 24 iulie 2023 | 00:00 365

Fani din Hong Kong şi din alte părţi ale lumii s-au reunit joi la statuia lui Bruce Lee pentru a-i aduce un omagiu legendarului actor cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea sa prematură, informează Reuters.

Fanii lui Bruce Lee s-au reunit la Hong Kong pentru a marca 50 de ani de la decesul actoruluiBruce Lee

Reuniţi în Hong Kong în faţa statuii în mărime naturală a actorului, proiectată pe fundalul Victoria Harbour, admiratorii făceau fotografii, se înclinau şi depuneau flori.

Alţii executau mişcări din stilul propriu de kung fu al lui Bruce Lee - ''Jeet Kune Do'' - şi aruncau nunceakuri - o armă sub forma a două bastoane legate printr-un lanţ, care a fost popularizată de Lee în mai multe filme.

Printre cei care au călătorit la Hong Kong cu prilejul comemorării s-au numărat fani din China continentală, Asia şi Europa.

''L-am iubit pe Bruce Lee de când eram foarte mic'', a spus Bruce Shin din Coreea de Sud, care poartă o tunsoare scurtă şi ochelari cu rame largi, încercând să-l imite pe Lee.

''Trupul şi chipul lui erau atât de misterioase. Am vrut să fiu ca el şi am făcut antrenamente cu greutăţi timp de 50 de ani'', a adăugat Shin în timp ce scotea strigăte ascuţite şi lovea rapid cu pumnii prin aer citează Agerpres.

Lee, care s-a născut în San Francisco, dar a crescut în Hong Kong, a murit la vârsta de 32 de ani, pe 20 iulie 1973 în urma unui edem cerebral cu doar câteva zile înainte de lansarea blockbusterului său ''Enter the Dragon''.

Contribuţiile lui Lee la artele marţiale şi cultura populară au inspirat numeroşi fani de pe întreg globul. Unii consideră însă moştenirea lui Bruce Lee o relicvă a trecutului din fosta colonie britanică.

Stilul Wing Chun de Kung Fu pe care Lee l-a învăţat de la fostul său maestru Ip Man este predat în continuare în numeroase şcoli, dar câştigarea de noi discipoli în metropola înţesată de zgârie-nori este din ce în ce mai dificilă.

Fanii lui Bruce Lee s-au reunit la Hong Kong pentru a marca 50 de ani de la decesul actorului

Una dintre cele mai celebre maxime a lui Bruce Lee, ''Fii ca apa, prietene'', dintr-un interviu realizat în 1971, a inspirat mişcarea pro-democraţie din Hong Kong izbucnită în 2019.

Protestele s-au desfăşurat luni întregi împotriva intensificării controlului Beijingului asupra acestui hub financiar global, care a revenit în administrare chineză în 1997.

''Şi-a imaginat cineva că după jumătate de secol, o persoană ar putea fi comemorată în lumea întreagă?'' a spus Wong Yiu-keung, preşedintele clubului local Bruce Lee.

Sophie Uekawa, din Japonia, a spus că Lee nu aparţine unui singur loc.

''E chinez, dar e cosmopolit, nu este limitat de o graniţă. E o fiinţă sub cerul liber... trebuie să povestim despre el noii generaţii şi trebuie să-i ducem spiritul mai departe''.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768