Farmaciile care nu au suficiente medicamente, sancţionate
Farmaciile care nu au suficiente medicamente, sancţionate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Sănătăţii prevedere înăsprirea sancţiunilor pentru farmaciile care au contract cu Casa de Asigurări şi care nu îşi respectă programul şi nu au medicamente suficiente, dar şi pentru furnizorii de servicii de radioterapie şi dializă care iau bani de la pacienţi.
Încasarea de bani de la pacienţi pentru radioterapie şi servicii de dializă va fi sancţionată de la reţinerea a 20-40% din contravaloarea serviciilor aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii până la rezilierea contractului de furnizare a acestor servicii, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii citat de news.ro.
Practic, actul normativ prevede sancţionarea furnizorilor de radioterapie în cazul în care se constată încasarea necuvenită a unor sume de la asiguraţi. Astfel, la prima constatare va fi reţinută furnizorului de radioterapie o sumă calculată prin aplicarea a 20% din contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii.
În cazul în care se constată şi a doua oară aceeaşi situaţie, de la furnizor va fi reţinută o sumă calculată prin aplicarea a 30% din contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii, iar la a treia abatere, se va reţine 40% din contravaloarea serviciilor. La a patra constatare a nerespectării de către furnizor a acestei obligaţii, contractul de furnizare a acestor servicii va fi reziliat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News