REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
24° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Farul s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, după 3-2 cu FC Urartu

Farul s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, după 3-2 cu FC Urartu

Virgil STOIAN 4 august 2023 | 00:00 415

Farul Constanţa s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa armeană FC Urartu cu scorul de 3-2 (0-1), joi seara, pe Stadionul Urartu din Erevan, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.

Farul s-a calificat in turul al treilea preliminar al Europa Conference League, dupa 3-2 cu FC Urartu

Campioana României merge mai departe după două victorii cu acelaşi scor, 3-2.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a făcut o primă repriză foarte slabă la Erevan, a fost condusă cu 2-0, prin golurile marcate de Nana Antwi (11) şi Leon Sabua (47), dar a revenit spectaculos şi s-a impus prin golurile reuşite de Dragoş Nedelcu (53) şi Denis Alibec (57, 90+2).

Urartu a controlat jocul în prima parte, iar cea dintâi ocazie a venit în min. 8, când Margarian a şutat pe lângă vinclu de la 20 de metri. În min. 11, gazdele au deschis scorul, prin Nana Antwi, aflat liber la 20 m, cu şut la colţ.

Prima tentativă ofensivă a constănţenilor a venit în min. 14, când Alibec a avut o încercare de lob, dar fără emoţii pentru portar.

Armenii au continuat să preseze şi au mai trimis o dată balonul în plasă (22), prin Maksimenko, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Portarul Aioani s-a remarcat (34) la şutul lui Grigorian la colţul scurt.

Rivaldinho a trecut pe lângă egalare (36), după o intercepţie în careul gazdelor, dar a şutat pe lângă poarta goală din unghi.

Ultima ocazie a primei reprize a fost ratată de Sabua (42), care a reluat din voleu peste poartă la centrarea lui Salou.

FC Urartu s-a desprins în debutul reprizei secunde (47), când şutul lui Maksimenko a fost respins de Aioani, iar Sabua a reluat simplu în plasă.

Acest gol a trezit-o pe Farul, care a marcat de două ori în cinci minute, prin Nedelcu (53), după un corner executat de Alibec şi deviat de un fundaş de la Urartu, şi prin Alibec (57), lansat excelent de Mazilu.

Farul a controlat jocul în continuare, dar şutul lui Kiki din colţul careului mare a fost respins de Melihov (58). Apoi, Băluţă (63) a şutat din interiorul careului, pe lângă poartă. Mazilu a avut o acţiune spectaculoasă (73), dar Artean a trimis telefonat şi un fundaş a respins de pe linia porţii. Mazilu (82) a şutat slab din afara careului, fără emoţii pentru portar.

FC Urartu a presat în ultima parte a meciului, dar Farul s-a apărat exact şi a dat lovitura pe contraatac, prin Alibec (90+2), lansat magistral de Băluţă.

Farul a mai ratat o ocazie uriaşă, prin Mazilu (90+8), cu poarta goală, după cursa lui Kiki.

Aioani a salvat victoria (90+10), respingând mingea trimisă de Piloian, la ultima fază a gazdelor.

Farul Constanţa va juca în turul al treilea contra formaţiei FC Flora Tallinn. Campioana Estoniei a fost eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Rakow Czestochowa, campioana Poloniei, cu 1-0 şi 3-0. Farul va juca acasă prima manşă, pe 10 august, iar revanşa va avea loc în Estonia, pe 17 august.

FC Urartu - FCV Farul Constanţa 2-3 (1-0)
Au marcat: Nana Antwi (11), Leon Sabua (47), respectiv Dragoş Nedelcu (53), Denis Alibec (57, 90+2).
Erevan, Stadion Urartu
Europa Conference League - turul al doilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 2-3

Au evoluat echipele:


FC Urartu: 42. Aleksandr Melihov - 2. Nana Antwi, 4. Ievheni Ţimbaliuk, 13. Ivan Zotko (22. Mikaiel Mirzoian, 68) - 3. Erik Piloian, 88. Jirair Margarian (căpitan), 5. Dramane Salou, 33. Marcos Junior (77. Temur Djikia, 89), 11. Narek Grigorian (23. Aras Ozbiliz, 79) - 55. Artem Maksimenko, 18. Leon Sabua (90. Oleg Poliakov, 79). Antrenor: Dmitri Gunko.
Rezerve neutilizate: 1. Mhitar Umreian, 31. Dmitri Abakumov - 6. Arman Gazarian, 9. Narek Agasarian, 16. Isaac Barry, 17. Eduardo, 24. Uros Stojanovic.


Farul: 12. Marian Aioani - 25. David Kiki, 17. Ionuţ Larie (căpitan), 3. Mihai Popescu (21. Kevin Boli, 81), 27. Andrei Borza (22. Dan Sîrbu, 67) - 6. Tudor Băluţă, 16. Dragoş Nedelcu (8. Ionuţ Vînă, 81), 24. Constantin Grameni (9. Rivaldinho, 31) - 26. Adrian Mazilu, 7. Denis Alibec, 20. Amine Benchaib (18. Andrei Artean, 30). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Buzbuchi - 5. Diogo Queiros, 11. Mateus Santos, 13. Fabio Vianna, 77. Enes Sali, 80. Nicolas Popescu, 88. Luca Banu.

Arbitru: Tom Owen; arbitri asistenţi: Lewiss Edwards, Jordan Lee Christopher; a patrulea oficial: Alex McInch (toţi din Ţara Galilor)
Observator UEFA pentru arbitri: Georgios Bikas (Grecia); Delegat UEFA: Serghei Ilici (Belarus)
Cartonaşe galbene: Nedelcu (28), Mihai Popescu (49), Mazilu (83), Alibec (90).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712