FC Botoşani - FCSB 2-2, în play-off
FC Botoşani - FCSB 2-2, în play-off
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFC Botoşani a încheiat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Ambele goluri ale botoşănenilor au fost înscrise de atacantul croat Marko Dugandzic (5, 52), care s-a accidentat la a doua reuşită. Pentru vicecampioni au marcat Dennis Man (12) şi Darius Olaru (45+1).
Meciul a fost unul altert, cu multe ocazii de gol, de ambele părţi.
Gazdele au ratat prin Enriko Papa (27), mingea trimisă de albanez fiind respinsă de pe linia porţii de Ionuţ Panţîru, Hamidou Keyta (32), deposedat in extremis de Valentin Creţu, din nou Papa (34), portarul Cristian Bălgrădean intervenind salutar, Andrei Chindriş (47), blocat de Panţîru, şi Keyta (76), dar Bălgrădean s-a opus din nou.
FCSB şi-a creat situaţii de gol prin Andrei Miron (21), însă portarul Hankic a fost la post, Adrian Petre (44), care ratat cu poarta goală, Florinel Coman (59), însă Hankic a respins de la colţul scurt, Florin Tănase (69), care a alunecat în faţa lui Hankic, şi Olimpiu Moruţan (84), însă Hankic a salvat golul.
În min. 22, FC Botoşani a avut un gol anulat la Keyta, după o lovitură liberă executată repede de Jonathan Rodriguez.
FCSB are patru meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri şi un eşec.
FC Botoşani e neînvinsă de opt etape şi a pierdut primele sale puncte în 2020.
În sezonul regulat, fiecare formaţie a obţinut o victorie cu 2-0, însă în deplasare, conform agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News