Femeia care ar fi vrut să-și arunce copila în fața mașinii a fugit de acasă. Update: A fost găsită
Femeia care ar fi vrut să-și arunce copila în fața mașinii a fugit de acasă. Update: A fost găsită
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, cu privire la dispariția lui STANCU ANA-MARIA, de 31 de ani, din municipiul Constanța.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.30, aceasta a plecat, în mod voluntar, de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.
Femeia are 1,77 m înălțime, 57 de kilograme, ochi verzi, păr lung, deschis la culoare, față ovală.
La momentul plecării, aceasta purta halat de culoare gri, bluză și pantaloni de pijama de culoare portocalie, pantofi de culoare neagră.
Cetățenii care pot furniza informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611364.
Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre femeia care ar fi încercat, zilele trecute, să își arunce copila în fața mașinii, spunând că este posedată.
După incident, polițiștii s-au autosesizat iar femeia a fost internată la Spitalul Palazu Mare, în secția de Psihiatrie pentru că a fost recalcitrantă. Ulterior a fost externată și a ajuns la domiciliu, de unde a și plecat și nu s-a mai întors.
Update:
Femeia a revenit la domiciliu. Nu a fost victima vreunei infracțiuni.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News