REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Fermierii germani au blocat accesul spre mai multe porturi

Fermierii germani au blocat accesul spre mai multe porturi

A.F. 30 ianuarie 2024 | 00:00 225

Fermierii germani au blocat luni drumurile de acces spre mai multe porturi din ţară, în special cel din Hamburg (nordul Germaniei), în semn de protest faţă de eliminarea facilităţilor fiscale pentru motorină, în contextul în care au loc manifestaţii ale fermierilor în întreaga Europă, transmite AFP.

Fermierii germani au blocat accesul spre mai multe porturi

"Perturbări importante în trafic au apărut în zona portului Hamburg", cel mai mare port din Germania, provocând blocajul unei părţi din "traficul camioanelor", a avertizat poliţia din acest oraş pe reţeaua socială X.

Coloane compuse din câteva sute de tractoare au creat de asemenea perturbări în trafic în centrul oraşului Hamburg, în timp ce o manifestaţie a fermierilor are loc în faţa gării din oraş, au adăugat autorităţile.

Şi în alte porturi din Germania activitatea a fost perturbată de fermieri. În landul Saxonia Inferioară (nord), fermierii au blocat acces în portul JadeWeser cu aproximativ 40 de tractoare, în timp ce în portul Bremerhaven (nord), o mobilizare a fermierilor pe o axă rutieră importantă a provocat o "încetinire semnificativă" a traficului, susţine poliţia.

Aceste acţiuni fac parte dintr-o amplă mobilizare a fermierilor germani, care se opun de mai multe săptâmâni unei reforme a facilităţilor fiscale pentru motorina folosită în agricultură, reformă care prevede eliminarea, din 2026, a scutirii de care beneficiază fermierii.

Acţiunile de luni vin după o perioadă de negocieri eşuate între sindicatele fermierilor şi Guvernul de la Berlin, iar în paralel mişcarea de protest s-a extins şi în alte ţări din Europa, precum Franţa, Polonia şi România.

Aceste proteste vizează în special obligaţiile mai stricte de mediu impuse sectorului agricol european, creşterea costurilor de producţie după războiul din Ucraina şi povara administrativă care este suportată de exploataţiile agricole.

În Franţa, sindicatele FNSEA şi Jeunes Agriculteurs, din regiunea din jurul Parisului şi din nordul Franţei, se pregătesc luni să blocheze principalele axe care duc la Paris şi alte aglomerări urbane, avertizând că intenţionează să "asedieze" capitala Franţei, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510