REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.3° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
29.3° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Ferrari acceptă plata cu criptomonede în SUA şi va extinde schema şi în Europa

Ferrari acceptă plata cu criptomonede în SUA şi va extinde schema şi în Europa

A.F. 16 octombrie 2023 | 00:00 190

Constructorul italian Ferrari a început să accepte plata cu criptomonede pentru automobilele sale sportive în SUA şi va extinde această schemă şi în Europa, ca urmare a solicitărilor venite de la clienţii săi înstăriţi, a declarat, pentru Reuters, directorul de marketing de la Ferrari.

Ferrari accepta plata cu criptomonede in SUA si va extinde schema si in Europa

Marea majoritate a companiilor de tip blue-chip au evitat până acum plata cu criptomonede, deoarece volatilitatea crescută a bitcoin şi a altor tokenuri digitale le face nepractice pentru comerţ. Reglementarea deficitară şi consumul mare de energie necesar pentru producerea lor a împiedicat de asemenea răspândirea criptomonedelor ca mijloc de plată.

Un exemplu este producătorul american de automobile electrice Tesla, care, în 2021, a început să accepte plata în bitcoin, cea mai importantă criptomonedă, după care directorul general Elon Musk a pus capăt schemei din motive de îngrijorări cu privire la impactul asupra mediului.

Cu toate acestea, directorul de marketing de la Ferrari, Enrico Galliera, a declarat, pentru Reuters, că criptomonedele au făcut eforturi pentru a-şi reduce amprenta de carbon prin adoptarea unui nou software şi o utilizare mai extinsă a surselor de energie regenerabilă.

"Ţinta noastră de a ajunge la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2030, alături de întregul nostru lanţ de valoare adăugată, este absolut confirmată", a precizat Enrico Galliera.

Potrivit acestuia, decizia de a accepta plata cu criptomonede a venit ca răspuns la solicitările venite de pe piaţă şi din partea dealerilor, în condiţiile în care mulţi clienţi au investit în criptomonede.

"Unii sunt tineri investitori care au făcut avere din criptomonede. Alţii sunt investitori mai tradiţionali care vor să îşi diversifice portofoliile", a adăugat Galliera.

În prima jumătate a acestui an, Ferrari a livrat peste 1.800 de automobile în regiunea America, în care sunt incluse şi SUA.

Galliera nu a dezvăluit câte automobile se aşteaptă Ferrari să vândă cu plata în criptomonede, dar a subliniat că portofoliul de comenzi este unul puternic şi complet acoperit până în 2025, adăugând că firma a vrut să testeze acest domeniu în extindere.

"Asta ne va ajuta să ne conectăm cu oamenii care nu sunt în mod neapărat clienţii noştri, dar ar putea să îşi permită un Ferrari", a subliniat Galliera, citează Agerpres.

Constructorul italian, care în 2022 a vândut un număr de 13.200 de automobile, la preţuri care încep de la peste 200.000 de euro şi merg până la două milioane de euro, are de gând să extindă schema cu plata în criptomonede şi în Europa, în primul trimestru al anului următor, şi apoi în alte regiuni unde criptomonedele sunt acceptate ca mijloc legal de plată.

Europa, Orientul Mijlociu şi Africa reprezintă cea mai importantă regiune pentru Ferrari, fiind responsabilă pentru 46% din numărul total de automobile livrate în primul semestru al acestui an.

"Interesul este la fel în SUA ca şi în Europa, nu vedem diferenţe uriaşe", a spus Enrico Galliera.

Compania cu sediul la Marenello a decis să utilizeze procesatorul de plăţi cu criptomonede BitPay, pentru faza iniţială a schemei în SUA, şi va permite tranzacţiile cu bitcoin, ether şi USDC, fără comisioane şi taxe suplimentare.

Este posibil ca Ferrari să utilizeze alţi procesatori de plăţi în diferite regiuni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712