FILAJE ÎN CONSTANȚA: HOŢI CARE ACŢIONEAZĂ ÎN AUTOBUZE, PRINŞI DE POLIŢIŞTI!
FILAJE ÎN CONSTANȚA: HOŢI CARE ACŢIONEAZĂ ÎN AUTOBUZE, PRINŞI DE POLIŢIŞTI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din buzunare și poșete, fapte comise în mijloacele de transport în comun, ocazie cu care au identificat doi bărbați bănuiți de comiterea unor astfel de fapte. Este vorba despre Ilie Gutuie și Liviu Petrov, care au fost propuși spre arestare.
Oamenii legii au filat zonele cunoscute ca fiind printre preferințele hoților din buzunare, inclusiv cea de la gară. Au observat mai multe persoane cu un comportament dubios, pe care le-au urmărit iar apoi le-au condus la secție (6). În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reținut în sarcina unui bărbat, Ilie Gutuie, în vârstă de 64 de ani, din orașul Techirghiol, județul Constanța, o infracțiune de furt, faptă comisă la data de 29 iulie a.c., când acesta ar fi sustras portofelul din poșeta unei tinere, de 24 de ani, din Sibiu, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun. Totodată, polițiștii au reținut în sarcina altui bărbat, de 55 de ani, Liviu Petrov, din Constanța, o tentativă la infracțiunea de furt și două infracțiuni de furt, fapte comise în perioada 25-27 iulie a.c., acesta sustrăgând unor bărbați portofelele din borsetă, respectiv buzunar, în timp ce se deplasau cu un mijloc de transport în comun. La data de 30 iulie a.c., cei doi bărbați au fost reţinuți de poliţişti pe bază de ordonanță, pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 31 iulie a.c. au fost prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News