REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Filmul 'Aquaman şi Regatul Pierdut' va putea fi urmărit pe HBO Max din 27 februarie

Filmul 'Aquaman şi Regatul Pierdut' va putea fi urmărit pe HBO Max din 27 februarie

A.F. 22 februarie 2024 | 00:00 229

"Aquaman şi Regatul Pierdut" ("Aquaman and the Lost Kingdom"), film Warner Bros. Pictures, va putea fi urmărit pe HBO Max din 27 februarie. Regizorul James Wan şi Jason Momoa, alături de Patrick Wilson, Amber Heard, Yahya Abdul-Mateen II şi Nicole Kidman, revin în continuarea filmului DC cu cele mai mari încasări din toate timpurile: “Aquaman şi Regatul Pierdut”.

Filmul 'Aquaman si Regatul Pierdut' va putea fi urmarit pe HBO Max din 27 februarie

După ce nu a reuşit să-l învingă pe Aquaman prima dată, Black Manta, încă mânat de nevoia de a răzbuna moartea tatălui său, nu se va opri de la nimic pentru a-l doborî pe Aquaman odată pentru totdeauna. De data aceasta, Black Manta mânuieşte puterea miticului Trident Negru, care dezlănţuie o forţă străveche şi malefică. Pentru a-l învinge, Aquaman va apela la fratele său întemniţat, Orm, fostul rege al Atlantidei. Împreună, ei trebuie să lase deoparte diferenţele lor pentru a-şi proteja regatul şi a salva familia lui Aquaman, precum şi lumea, de la o distrugere ireversibilă.

Jason Momoa îl interpretează pe Arthur Curry/Aquaman, care acum trebuie să echilibreze îndatoririle de rege al Atlantidei cu cele de proaspăt tătic; Patrick Wilson este Orm, fratele vitreg al lui Aquaman şi duşmanul său, care trebuie acum să îşi asume un nou rol, de aliat al fratelui său; Amber Heard este Mera, regina Atlantidei şi mama moştenitorului tronului; Yahya Abdul-Mateen II este Black Manta, hotărât să răzbune moartea tatălui său prin distrugerea lui Aquaman, a familiei sale şi a Atlantidei; şi Nicole Kidman este Atlanna, un lider feroce şi o mamă cu inimă de războinic. De asemenea, îşi reiau rolurile Dolph Lundgren în rolul regelui Nereus şi Randall Park în rolul doctorului Stephen Shin.

Regizat de Wan, “Aquaman şi Regatul Pierdut” este produs de Peter Safran, Wan şi Rob Cowan. Producătorii executivi sunt Galen Vaisman şi Walter Hamada. Scenariul este semnat de David Leslie Johnson-McGoldrick, după o poveste de James Wan & David Leslie Johnson-McGoldrick şi Jason Momoa & Thomas Pa'a Sibbett, bazată pe personajele DC Aquaman, create de Paul Norris şi Mort Weisinger, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016