REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.4° Constanța Vin., 2 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6809
32.4° Constanța Vineri, 2 August 2024 Anul XX Nr. 6809
 

Filmul „Gran Turismo“ a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul „Gran Turismo“ a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

A.F. 29 august 2023 | 00:00 315

Filmul de curse de maşini "Gran Turismo" a preluat conducerea în box-office-ul nord-american în primul său weekend în cinematografe, depăşind producţia "Barbie", relatează AFP.

Filmul „Gran Turismo“ a debutat pe primul loc in box-office-ul nord-americansursa foto: Gran Turismo / facebook.com

Bazat pe seria de jocuri video cu acelaşi nume, "Gran Turismo" a obţinut încasări de 17,3 milioane de dolari la box-office între vineri şi duminică, potrivit datelor furnizate de compania de specialitate Exhibitor Relations.

"Este o lansare mixtă pentru un film de acţiune inspirat de un joc video", a declarat expertul în domeniu David A. Gross, citează Agerpres.

Orlando Bloom şi David Harbour sunt prezenţi pe afişul acestui film al studiourilor Sony despre o academie de piloţi care recrutează jucători talentaţi de jocuri video pentru a se urca la volanul unor maşini de curse reale.

Aflat în cea de-a şasea săptămână de la lansare, "Barbie" îşi menţine o putere de atracţie incontestabilă, cu încasări de 17,1 milioane de dolari, ajungând la un total de 594 de milioane de dolari în America de Nord.

Filmul regizoarei Greta Gerwig a devansat recent "The Super Mario Bros. Movie", devenind campionul box office-ului nord-american în 2023 şi obţinând încasări de 745 de milioane de dolari în restul lumii.

Liderul de weekendul trecut, "Blue Beetle", a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 12,8 milioane de dolari, o scădere de aproape 50% pentru filmul cu supereroi al DC şi Warner Bros.

Pe locul al patrulea, "Oppenheimer" a obţinut încasări de 9 milioane de dolari, povestea geniului care a creat bomba atomică depăşind acum 300 de milioane de dolari în America de Nord, la care se adaugă 477 de milioane de dolari la nivel internaţional.

Pe locul al cincilea s-a situat "Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem", un film de animaţie de la Paramount cu încasări de 6,1 milioane de dolari.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6. "Meg 2: The Trench" (5,1 milioane de dolari)

7. "Strays" (4,7 milioane de dolari)

8. "Retribution" (3,5 milioane de dolari)

9. "The Hill" (2,5 milioane de dolari)

10. "Haunted Mansion" (2,1 milioane de dolari).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768