REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
29.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Filmul biografic ''Ferrari'', cu Adam Driver în rolul principal, a avut premiera la Londra

Filmul biografic ''Ferrari'', cu Adam Driver în rolul principal, a avut premiera la Londra

A.F. 8 decembrie 2023 | 00:00 259

Actorul american Adam Driver abordează din nou accentul italian în pelicula biografică ''Ferrari'', în care îl interpretează pe fabricantul de automobile Enzo Ferrari; pelicula a avut luni seară premiera la Londra, informează Reuters.

Filmul biografic ''Ferrari'', cu Adam Driver in rolul principal, a avut premiera la Londra

''Ferrari'', în regia veteranului Michael Mann, are acţiunea plasat în oraşul italian Modena, în 1957, şi aduce în prim-plan o perioadă-cheie din viaţa fostului pilot de curse Enzo Ferrari, care încearcă să depăşească durerea în urma morţii fiului său, depune eforturi pentru a-şi menţine compania pe linia de plutire şi încearcă să domine pistele de curse.

Adam Driver, care l-a interpretat recent pe Maurizio Gucci, moştenitorul celebrului imperiu italian de modă în filmul ''House of Gucci'', joacă rolul principal, iar actriţa spaniolă Penelope Cruz o portretizează pe soţia lui Enzo Ferrari, Laura.

''În mod evident a existat o presiune suplimentară pentru că filmam în Modena, iar iconografia Ferrari este foarte evidentă aici, iar oamenii îţi amintesc zilnic cât de mult înseamnă Ferrari în special pentru acea zonă din Italia, ca să nu vorbesc despre toată Italia'', a declarat Adam Driver pentru Reuters la premiera britanică a filmului.

''Aşadar, presiunea era că... trebuia să iasă bine'', a mai spus el.

Distribuţia filmului îi mai include pe actriţa americană Shailene Woodley, în rolul Linei Lardi, amanta lui Ferrari şi mama fiului supravieţuitor, Piero, precum şi pe actorul american Patrick Dempsey, care îl joacă pe pilotul de curse italian Piero Taruffi.

Personajul lui Patrick Dempsey ia parte la scene alerte, pline de adrenalină, în care maşini roşii concurează în legendara cursă Mille Miglia, desfăşurată pe întreg teritoriul Italiei.

''În mod normal, iei câţiva actori, înregistrezi dialoguri suplimentare'', a spus regizorul Michael Mann despre munca depusă la sunetul peliculei. ''Am făcut sunetele de maşini cu maşini adevărate'', a adăugat el.

Lungmetrajul "Ferrari", care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, va putea fi urmărit pe marile ecrane la finalul acestei luni. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513