REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Filmul 'The Northman' îşi propune să prezinte o poveste despre vikingi, cu acurateţe şi dinamism

Filmul 'The Northman' îşi propune să prezinte o poveste despre vikingi, cu acurateţe şi dinamism

Replica API 8 aprilie 2022 | 00:00 559

Regizorul american Robert Eggers spune că cel mai recent lungmetraj al său, ''The Northman'', cu o distribuţie plină de staruri, este în acelaşi timp un film agreabil, dar şi o reprezentare fidelă a culturii şi mitologiei vikingilor, relatează Reuters.

Pelicula, a cărei acţiune este plasată în anul 895, îl are ca protagonist pe actorul Alexander Skarsgard, în rolul prinţului viking Amleth, care îşi părăseşte locuinţa din Atlanticul de Nord după ce unchiul lui (interpretat de Claes Bang) îi ucide brutal tatăl, regele Aurvandil (Ethan Hawke).

După mai mulţi ani, Amleth, deghizat în sclav, călătoreşte în Islanda, unde trăiau pe atunci unchiul şi mama sa, regina Gudrun (Nicole Kidman), ca să răzbune moartea tatălui şi să-şi salveze mama. Pe drum, întâlneşte o femeie misterioasă, Olga (Anya Taylor-Joy), cu care stabileşte o conexiune aşa cum nu i se mai întâmplase din copilărie.

''Nu a mai existat cu adevărat un film veridic despre vikingi până acum, am colaborat cu cei mai mari istorici şi arheologi din domeniu şi un lucru este sigur, acesta este cel mai fidel film despre vikingi făcut vreodată'', a declarat regizorul Robert Eggers pentru Reuters la premiera londoneză a peliculei.

''The Northman'' este produs de Alexander Skarsgard, care a petrecut mai mulţi ani lucrând la o epopee vikingă înainte de a-l întâlni pe Robert Eggers.

''A fost un vis de-al meu de pe vremea copilăriei în Suedia, înconjurat de pietre runice'', a spus actorul suedez.

Pentru a interpreta un viking puternic, Alexander Skarsgard, în vârstă de 45 de ani, a trecut printr-o transformare corporală sub îndrumarea antrenorul său de fitness Magnus Lygdback, supranumit ''Tarzan''.

''Când Amleth se transformă din fiinţă umană în animal spiritual, devine un hibrid între un urs şi un lup, aşa că a fost important să pun mai mulţi muşchi şi să fiu mai masiv'', a declarat starul suedez, citează Agerpres.

Scenele de acţiune violente şi cu o desfăşurare amplă au reprezentat o premieră pentru Robert Eggers, care a mai regizat alte două lungmetraje, ''The Lighthouse'' şi ''The Witch''. Cineastul a avut nevoie de o planificare şi organizare meticuloase pentru a sincroniza sute de figuranţi, cascadori şi animale.

''Îi place autenticitatea, îi plac scenele foarte lungi, filmate dintr-o bucată. Este destul de solicitant să filmezi în stil mare, cadre cu o logistică sofisticată şi realizate cu o singură cameră, dintr-o singură bucată. Aşa că a trebuit să le repetăm de multe, multe ori şi să lucrăm la coregrafie şi la relaţia dintre personaje şi camera de filmat'', a dezvăluit Alexander Skarsgard, referindu-se la perioada filmărilor.

Filmul ''The Northman'', care o are în distribuţie şi pe cântăreaţa islandeză Bjork, aflată la prima sa apariţie pe marele ecran după o pauză de 17 ani, va fi lansat în cinematografele din lumea întreagă în luna aprilie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016