REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
27.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Firma acuzată că îşi supraveghea angajaţii cu camere video în vestiar a scăpat ușor

Firma acuzată că îşi supraveghea angajaţii cu camere video în vestiar a scăpat ușor

Replica API 10 februarie 2022 | 00:31 2489

Entirely Shipping & Trading a fost amendată pentru că și-a amprentat angajații și îi supraveghea cu camere video în birouri și la vestiar. Sancțiunea, una dintre cele mai mari aplicate în România, a fost dată în baza Regulamentului de protecție a datelor personale (GDPR). De precizat că sancțiunea de 10.000 de euro a fost împărțită în două. A primit două amenzi, una de 5000 de euro, pentru că avea montate camere video în birourile angajaților și în „locurile în care există dulapuri unde aceștia își depozitează hainele de schimb (vestiare)”, iar cea de-a doua, tot de 5000 de euro, pentru că a prelucrat date biometrice (amprente) ale angajaților, deși ar fi putut folosi și mijloace mai puţin intruzive în viața privată a acestora, mai spune ANSPDCP. Iată, că, după doi ani de procese, societatea a reușit să reducă una din amenzi, de la 5000 de euro la 1000 de euro, iar cea de-a doua a fost înlocuită cu avertisment.

Magistrații Curții de Apel Constanța au decis, prin sentința din 3 februarie 2022, reducerea sancţiunea amenzii în cuantum de 23.893 lei echivalentul în lei a sumei de 5.000 Euro, conform cursului valutar din data de 13.12.2019, stabilită la pct.2.1 din procesul verbal de constatare/sancţionare nr. 28363/13.12.2019, la suma de 4.778 lei echivalentul în lei a sumei de 1.000 Euro, conform cursului valutar din data de 13.12.2019. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 23.893 lei echivalentul în lei a sumei de 5.000 Euro, conform cursului valutar din data de 13.12.2019, stabilită la pct.3.1 din procesul verbal de constatare/sancţionare nr.28363/13.12.2019, cu sancţiunea avertismentului. Decizia este definitivă.

De ce fusese amendată firma

Autoritatea a primit o reclamație și s-a dus în control la Entirely Shipping & Trading SRL din Constanța, în decembrie 2019, unde a constatat că firma avea montate camere video în birourile angajaților și în „locurile în care există dulapuri unde aceștia își depozitează hainele de schimb (vestiare)”.

Pentru asta, firma a fost amendată cu 5.000 de euro, autoritatea arătând că societatea nu a îndeplinit anumite condiții: „operatorul nu a făcut dovada unui interes legitim justificat în ceea ce privește sistemul de supraveghere video instalat la sediul său, care să prevaleze asupra intereselor sau drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, nu a făcut dovada consultării sindicatului sau, după caz, a reprezentanților angajaților înainte de introducerea sistemelor de monitorizare, precum și nici a faptului că alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu și-au dovedit anterior eficiența; operatorul nu a făcut dovada existenței unor politici adecvate de protecție a datelor și a implementării unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător acestui risc; datele biometrice colectate prin intermediul sistemului de control acces nu erau colectate în scopuri adecvate, relevante și limitate la ceea ce era necesar în raport cu scopurile în care erau prelucrate; operatorul nu a efectuat o evaluare a impactului asupra protecției datelor”.

Și-a amprentat angajații ca pe infractori

Entirely Shipping & Trading SRL a mai luat o amendă de 5.000 de euro și pentru că a prelucrat date biometrice (amprente) ale angajaților, deși ar fi putut folosi și mijloace mai puţin intruzive în viața privată a acestora, mai spune ANSPDCP.

De asemenea, s-a reclamat că firma s-a folosit de identitatea unui fost angajat în transmiterea unor e-mail-uri în interes de serviciu, fără ca acesta să fi fost informat. Pentru asta, compania a primit doar un avertisment, fiind acuzată că a prelucrat ilegal datele cu caracter personal ale fostului angajat, „prin utilizarea acestora în cadrul corespondenței prin poșta electronică, în scopul desfăşurării activităţii societăţii”, deși omul nu mai lucra acolo.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
justitia p... a schimbat pedeapsa din 10.000 euro amenda in bani de tigari. Miroase a spaga
6
1

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303