Firmele din Constanţa, amendate de poliţişti!
Firmele din Constanţa, amendate de poliţişti!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestControale
Controale
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în zilele de 22, respectiv 25 ianuarie a.c., împreună cu inspectori din cadrul ITM Constanţa, acţionând pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ilegalităţilor comise în domeniul utilizării forţei de muncă „la negru” şi pentru reducerea incidenţei muncii nedeclarate au procedat la verificarea mai multor agenţi economici. Cu această ocazie au fost constatate 7 contravenţii cu privire la nerespectarea regimului juridic al salariaţilor, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 42.000 lei.
Totodată, una dintre societăţi a fost sancţionată cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform Legii 12/1990 rep. (privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite). O altă societate a fost sancţionată pentru nerespectarea prevederilor HG. 237/2001 (privind accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice) cu amendă în valoare de 2000 lei, cât şi pentru nerespectarea Legii 8/1996 rep. (privind protecţia proprietăţii intelectuale), cu amendă în valoare de 3.000 lei.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News