REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.8° Constanța Sâm., 10 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6817
27.8° Constanța Sâmbătă, 10 August 2024 Anul XX Nr. 6817
 

FIRMELE lui Nicușor NĂSTASE, de la VOX MARIS, au luat-o la VALE!

FIRMELE lui Nicușor NĂSTASE, de la VOX MARIS, au luat-o la VALE!

Replica API 31 august 2021 | 00:38 8655

Celebrul Nicușor Năstase, patronul ansamblului turistic Vox Maris din Costinești, o duce din rău în mai rău. Nu l-a ajutat prea mult contractarea creditelor în valoare de peste 1 milion de euro pentru a-și salva afacerile, punându-și gaj proprietățile. Firmele sale nu mai au profit, iar cifra de afaceri este 0.

Vox Maris Grand Resort este una dintre cele mai exclusiviste locații de pe litoral. Patronul este același cu cel care păstorea legendara discotecă Vox Maris, Nicușor (Nicolae) Năstase, un afacerist din Constanța care a pornit de jos și ajuns să facă o avere de milioane de euro. Complexul este operat de societatea Vox SA, aceasta din urmă fiind controlată de Vox International SRL, unde unic acționar este Năstase. Se pare că Vox SA este singura societate a lui Nicușor care pare că ar putea fi salvată, deși profitul este pe minus.

datele financiare ale societății Vox SA

Anul trecut, a avut vânzări de 2 milioane de lei, însă datorii de aproximativ 20 de milioane. Însă, firma care o controlează, Vox Internațional, a avut cifra de afaceri 0 și profitul pe minus și un angajat și datorii de 4,2 milioane de lei.

Datele financiare ale societății Albatross Prod

Nicușor Năstase mai deține și Albatross Prod, însă și această firmă este în cădere liberă. Cifra de afaceri a fost 0 anul trecut, profitul pe minus și datorii de 503 000 lei. Nici Vox Fortuna nu mai are zile multe, având cifra de afaceri, anul trecut, de doar 1,440 lei și datorii de aproape 2 milioane de lei.

În decembrie 2019 și-a ipotecat patru vile din Costinești

Se pare că probleme financiare au început în urmă cu doi ani, atunci când acționarii societății care controlează complexul turistic din Costinești au decis să se îndatoreze la bănci. În decembrie 2019, au aprobat reactivarea unui contract de credit din 2015, încheiat cu Banca Comercială Feroviara S.A., pentru suma de 544.478,35 de euro. În contul acestei sume, s-a dispus instituirea ipotecii imobiliara asupra unui spațiu cu destinație de birouri, din București, dar și asupra a patru vile din Costinești, proprietatea SC VOX - S.A, cât și asupra soldurilor creditoare ale conturilor bancare deschise la bancă de către SC Vox SA.

Nicușor Năstase, implicat în scandaluri mondene

Nicușor Năstase a fost prieten cu Nicușor Ceaușescu, devenind cunoscut în anul 1983, pe vremea când era șeful discotecii Vox Maris. Ulterior, ajutat de prietenii cu dare de mână, a cumpărat complexul Vox Maris, care se întinde pe 7 hectare, pe care l-a transformat într-un resort de lux.

În urma cu câțiva ani, Năstase a fost acuzat de Vica Blochina că a fost bătută chiar de ziua ei. Nicușor Năstase este un apropiat al familiei Firea-Pandele.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai merg smenurile din anii 90. Acum genul asta de ,,afaceristi" ies pe pierdere da sunt demodati, invechiti.
0
0
Puneti niste stabilopozi!
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
35128162337
5/49
22135243618
joker
36111623118