FLAGRANT: un bărbat a vrut să dea MITĂ unor poliţişti!
FLAGRANT: un bărbat a vrut să dea MITĂ unor poliţişti!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLA CONSTANŢA
LA CONSTANŢA
Un individ a ajuns în atenţia magistraţilor după ce s-a oferit să dea mită unor poliţişti pentru a nu-i întocmi dosar penal. Însă, el a fost prins în flagrant şi astfel a fost reţinut şi propus spre arestare. Pe 12 mai, Corneliu Ciaicofschi a fost pus sub control judiciar.
Corneliu Ciaicofschi a ajuns în atenţia oamenilor legii în noaptea de 11 spre 12 mai anul curent. El este cunoscut pentru faptul că pescuieşte ilegal şi se mai foloseşte şi de plase. În aceeaşi ipostază a fost prins de către poliţişti şi în noaptea de joi spre vineri, când se afla pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, undeva între municipiul Constanţa şi Valu lui Traian. Văzându-se încolţit, Corneliu Ciaicofschi nu a stat pe gânduri şi a venit cu o propunere: să ofere „ceva” pentru a nu i se întocmi dosar penal, spunând că e dispus să dea 500 de lei.
Poliţiştii au intrat în joc şi i-au spus individului să vină la sediul Poliţiei a doua zi. Zis şi făcut. Numai că, între timp, aceştia pusese în gardă procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au organizat un flagrant. Ciaicofschi a fost prins în timp ce oferea 250 de lei şi 50 de euro. A fost reţinut şi propus spre arestare. Pe 12 mai, magistraţii au decis:
„Respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Ciaicofschi Corneliu. În baza art. 227 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin.1, 2, 3, 4 lit.b Cod procedură penală şi la art. 2151 Cod procedură, Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data de 13.05.2017 până la data de 11.07.2017 inclusiv faţă de inculpatul Ciaicofschi Corneliu”, potrivit minutei judecătoreşti.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News