Florin GOIDEA îşi face BAGAJELE de la conducerea PORTULUI Constanţa
Florin GOIDEA îşi face BAGAJELE de la conducerea PORTULUI Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul consilier județean Florin Goidea, propulsat cu sprijinul lui Claudiu Palaz în funcția de director adjunct al Portului Constanța în februarie a.c., își va pierde funcția. Fostul director adjunct, Marian Tănase, revine pe funcție după ce a fost demis de Nicolae Tivilichi, la finele anului trecut. Pesemne că lui Goidea i se pregătea funcția la cârma Portului Constanța, fiind nevoie de câteva mișcări pentru a ajunge la ea. Tănase și-a căutat dreptatea în instanță și a câștigat, judecătorii constatând că a fost demis ilegal.
Fostul consilierul județean Florin Goidea, ales în 2016 din partea PMP, a fost numit, din 5 februarie a.c., director general adjunct al Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC). Anterior, funcția fusese ocupată, printre alţii, şi de Marian Tănase, numit în august 2016. În octombrie anul trecut, Tănase s-a trezit cu o decizie de încetare a contractului de muncă spune el, fără a-i indica în mod expres în decizie prevederea legală care a condus la desfacerea contractului de muncă. Conducerea Portului a invocat faptul că Tănase și-a pierdut funcția după ce compania a fost înștiințată că este beneficiarul unei pensii militare, încă din noiembrie 2017. Culmea, conducerea Portului a fost informată de acest aspect după doi ani de zile de la emiterea deciziei de pensionare. În realitate, i se pregătea drumul lui Goidea.
Goidea trebuie să-și facă bagajele, Tănase revine pe funcție
Considerându-se nedreptățit, a mers în instanță și… a câștigat. Magistrații au anulat decizia nr. 42962/25.10.2019 emisă de CNAPM și a obligat compania la reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei. De altfel, a fost obligată și la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării. Cu alte cuvinte, Florin Goidea, consilierul lui Claudiu Palaz (n.red. fost consilier județean PMP), pus în funcție după ce acesta din urmă a tras câteva sfori, trebuie să-și facă bagajele și să lase biroul liber.
Dar cine este Marian Tănase!
Marian Tănase este fost manager zonal al gigantului telecom RDS & RCS, un om de afaceri puţin cunoscut la malul mării, deşi a condus o lungă perioadă de timp afaceri importante în Constanţa.
Marian Tănase
foto: Inquam Photos- Daniel Stoenciu
Tănase este fost ofiţer de marină militară și proprietarul clădirii din zona ultracentrală a oraşului, în care funcţionează şi acum reprezentanţa companiei de telecomunicaţii RDS & RCS, companie în care a ocupat funcţii de conducere timp de mai bine de opt ani. Marian Tănase este din 2007 manager şi unic asociat al Modarex SRL, una din primele firme de internet din Constanţa, în prezent cu activitate în închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii. De asemenea, între 1995 şi 2007, Marian Tănase a fost director general al Sat Line SRL Constanţa. În 1994 devine licenţiat în transporturi navale al Academiei Navale - Facultatea Comandă şi Stat Major după ce, în 1983, absolveşte Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Între 1983 şi 1995 a fost ofiţer de marină militară, ofiţer de legătură în relaţia cu navele Marinei SUA ce vizitau Portul Constanţa, comandant al Grupului Scafandrii de Luptă, comandant al Unităţii de Luptă Antisubmarine şi comandant de navă pe dragor. A fost și consilier personal al ex-directorului general al APMC, Valentin Ionescu.
Echipa Tivilichi-Tănase, relații bune cu Făgădău. Fiul lui Tănase a organizat penibilul târg de Crăciun din Piața Ovidiu
În perioada când CNPAMC a fost condus de Nicolae Tivilichi și Marian Tănase, relațiile dintre Decebal Făgădău și companie au fost destul de strânse. Au fost organizate conferințe comune și au participat la acțiuni în străinătate tot împreună. Mai mult, una dintre ședințele de Consiliul Local Constanța a avut loc în sediul CNAPMC.
În 2018, fiul lui Marian Tănase, Tiberiu, a obținut, în 2018, de la Serviciul Autorizare Operatori Economici, prin SC Tiberiu Consult SRL-D mai multe autorizaţii având ca obiect de activitate Târg cu desfăşurare de activităţi comerciale. Târgul de Crăciun a fost organizat în Piața Ovidiu, eveniment care a stârnit controverse în rândul constănțenilor, din cauza slabei organizări, care și-a închis porțile înainte de sărbători.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News