Florin Pricop, declarat cetăţean de onoare al Medgidiei
Florin Pricop, declarat cetăţean de onoare al Medgidiei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLansare de carte
Lansare de carte
Primăria municipiului Medgidia a avut anul acesta, în cadrul Zilelor Municipiului Medgidia, onoarea de a găzdui o lansare de carte a unui autor născut şi crescut în satul Remus Opreanu. Astfel, marţi, 2 septembrie, a avut loc lansarea cărţii "Teoria genică a sexualităţii şi aplicaţiile ei" care s-a desfăşurat într-un cadru festiv, la Casa Sindicatelor "Lucian Grigorescu" din Medgidia. Punctul culminant al serii a fost declararea lui Florin Pricop "Cetăţean de Onoare" al municipiului Medgidia de către primarul Marian Iordache. "În unanimitate de voturi, Consiliul Local Medgidia a decis, prin hotărârea 94/28.08.2014, că acest fiu al Medgidiei merită să primească acest titlu, pentru toate realizările deosebite pe care le are, pentru munca de cercetare remarcabilă şi pentru că face zilnic cinste municipiului Medgidia. Ne mândrim că numele lui Florin Pricop va sta de acum înainte pe panoul de onoare al Primăriei Medgidia", a declarat primarul Marian Iordache.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News