REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Florin Roman (PNL): După alegeri, dacă avem majoritatea necesară, vom reforma CCR

Florin Roman (PNL): După alegeri, dacă avem majoritatea necesară, vom reforma CCR

Replica API 28 august 2020 | 00:00 1233

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că dacă Partidul Naţional Liberal (PNL) va avea după alegerile parlamentare majoritatea necesară, Curtea Constituţională a României (CCR), despre care a opinat că a devenit un fel de Dumnezeu, va fi reformată.

"CCR a devenit un Dumnezeu de pe vremea lui Adrian Năstase. Până la Adrian Năstase, deciziile CCR puteau fi cenzurate de către două treimi din Parlamentul României. În urma acestei modificări, practic, CCR a devenit un fel de Dumnezeu, care, de foarte multe ori, a legiferat peste Parlamentul României. Pentru a rezolva această problemă, e nevoie de mai mult, e nevoie de revizuirea Constituţiei României şi modificarea modului de numire a judecătorilor la CCR", a spus Florin Roman, scrie Agerpres.

Liberalul a mai susţinut despre CCR că este, în mare parte, o "anexă" a PSD.

"Dacă vom avea majoritatea necesară, am spus că vom reforma CCR care, din păcate, nu mai este a României, este, în mare parte, o anexă a PSD", a declarat liberalul.

Florin Roman a mai spus că şi Avocatul Poporului, Renate Weber, ar urma să fie schimbat.

"Din punctul nostru de vedere, Renate Weber nu mai reprezintă interesele poporului român. Renate Weber este 'avocatul' PSD şi, imediat după alegerile din decembrie, când vom prelua majoritatea parlamentară, o vom revoca din funcţie pe doamna Renate Weber", a declarat deputatul PNL.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se face o schimbare ca la fotbal iese de la PSD vine de la PNL
1
1
Daca aveti majoritatea cred ca ar trebui introdusa dictatura. Se simplifica totul si nu mai sunt nici romani dezbinati. Cine nu e de acord la mititica. Javol!
4
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436