REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
26.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

FNGCIMM: Peste 96.000 de cereri înregistrate în platforma IMM Invest, până joi dimineaţa

FNGCIMM: Peste 96.000 de cereri înregistrate în platforma IMM Invest, până joi dimineaţa

Replica API 15 mai 2020 | 00:00 959

Un număr de 96.240 de cereri erau înregistrate în aplicaţia www.imminvest.ro, până joi, la ora 11:00, dintre care 48.712 (peste 52% din total cereri) au fost transmise către cele 22 de bănci partenere în program, conform unui comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

În urma analizei de solvabilitate a băncilor, conform normelor interne de creditare, finanţatorii au aprobat credite de investiţii sau pentru capital de lucru pentru un număr de 12 IMM-uri. Un număr de 319 solicitări de creditare au primit refuz din partea băncilor, urmând ca aceste companii să îşi exercite dreptul oferit de programul IMM Invest de a aplica pentru finanţare la un finanţator participant în program.

Pentru derularea eficientă şi transparentă a programului, miercuri conducerea FNGCIMM a avut o întâlnire de lucru, pe platforma zoom, ce a reunit reprezentanţi ai băncilor partenere în Programul IMM Invest, oficiali ai Asociaţiei Române a Băncilor şi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România.

Întâlnirea a avut ca scop discutarea şi clarificarea unor aspecte punctuale ridicate de către finanţatori, pentru ca procesele de analiză, atât la FNGCIMM cât şi la creditori, să se desfăşoare cât mai eficient, iar aprobarea finanţării garantate, solicitată de fiecare antreprenor, să se obţină într-un timp cât mai scurt.

În conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017, cu modificările şi completările ulterioare şi cu precizările din Schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţi IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, sunt eligibile IMM-urile care nu se aflau în dificultate financiară la data de 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de COVID-19.

Pentru accesarea unui credit în cadrul programului este obligatoriu constituirea de către IMM a ipotecii legale mobiliare asupra universalităţii de bunuri mobile sau imobile şi ipoteca legală asupra soldurilor creditoare ale conturilor deschise de beneficiar la instituţia de credit finanţatoare.

În cazul creditelor pentru capital de lucru, unde nu este necesară acoperirea cu garanţii în proporţie de 100% din valoarea creditului, nu se mai solicită alte garanţii, iar în cazul creditelor pentru investiţii, în plus, se mai solicită şi constituirea ipotecii legale imobiliare şi/sau mobiliare asupra activelor finanţate din credit, astfel încât, împreună cu garanţia de stat, creditul să fie acoperit în proporţie de cel puţin 100%.

"În urma întâlnirii s-au făcut paşi importanţi în sensul clarificării aspectelor procedurale de acordare a finanţărilor garantate, iar aceste întâlniri vor continua şi pe viitor, pentru a rămâne conectaţi la nevoile reale ale antreprenorilor şi pentru a consolida relaţia economică între IMM-uri, partenerii bancari şi FNGCIMM, care trebuie să devină accesibilă şi pe alte produse de finanţare -garantare, altele decât cele disponibile prin programul IMM Invest", se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016