Fonduri europene pentru îmbunătățirea zonelor urbane
Fonduri europene pentru îmbunătățirea zonelor urbane
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestComunităţile aflate în zonele urbane marginalizate din România, cu o populaţie de peste 20.000 de locuitori, ar putea accesa fonduri europene, în vederea elaborării Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL), prin intermediul unui apel de proiecte în valoare de 5 milioane de euro, al cărui Ghid de finanţare va fi în consultare publică până la jumătatea lunii august, a anunţat, luni, Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Potrivit unui comunicat al MFE, beneficiarii fondurilor din acest apel de proiecte pot fi autorităţile publice locale în parteneriat cu actori sociali relevanţi sau Grupurile de Acţiune Locală (GAL) existente la momentul lansării apelului.
În cadrul acestei etape, pentru care alocarea financiară este de 5 milioane euro, se vor finanţa următoarele activităţi: adaptarea GAL deja înfiinţat conform cerinţelor DLRC pentru perioada de programare 2014 - 2020, delimitarea comunităţii marginalizate şi a teritoriului SDL, inclusiv a zonei/zonelor urbane marginalizate, animarea partenerilor locali şi mobilizarea comunităţii marginalizate vizate de SDL şi, nu în ultimul rând, elaborarea SDL şi a listei indicative de intervenţii prin care GAL consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei de dezvoltare locală, scrie capital.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News