Fost genist de la baza NATO din Mihail Kogălniceanu și-a omorât bunicul
Fost genist de la baza NATO din Mihail Kogălniceanu și-a omorât bunicul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTânărul care și-a ucis bunicul chiar în fața a doi polițiști este un fost genist de la Baza NATO Mihail Kogălniceanu.
Sunt extrem de multe semne de întrebare, însă, legate de intervenția oamenilor legii. Aceștia ar fi ajuns după mai bine de o oră după ce primarul din localitatea Bosanci a anunțat șeful de post.
Bărbatul a fost împușcat în picioare
În tot acest timp, Ciprian, fost subofițer genist, în vârstă de 36 de ani, care a fost plecat și în Ucraina, și-a amenințat și urmărit bunicul. A reușit să-l înjunghie mortal pe bătrân, chiar în fața agenților.
Tânărul l-a atacat și pe unul dintre polițiști și l-a tăiat pe față, înainte să fie împușcat în ambele picioare.
În acest moment, bărbatul se află în arest. Noaptea trecută acesta a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, însă nu a avut nevoie de internare.
Cei doi polițiști care au intervenit la locul crimei au 24 și 26 de ani.
Două ore a durat până a venit poliția
Bătrânul de 87 de ani a fost nevoit să aștepte echipajul de poliție aproximativ 2 ore după ce a fost amenințat de nepotul său. După ce oamenii legii au ajuns la fața locului, nepotul agresiv a ieșit din casă cu două cuțite și l-a înjunghiat pe bunic în spate. Mai apoi, tânărul l-a rănit pe agentul de 26 de ani în zona feței. Polițiștii au tras mai multe focuri de armă în încercarea de a-l imobiliza pe atacator.
”Mi-a spus că el nu se poate duce acasă, că nepotul îi taie gatul!”, povestește primarul din Bosanci.
”Am stat o ora împreună cu bătrânul de vorbă și după o oră am sunat din nou la poliție și mi-au spus că trebuie să aștepte un coleg de la Suceava să vină, deci poliția, dacă ar fi acționat în mod profesional, nu s-ar fi întâmplat crima”, mai spune primarul, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News