Foştii procurori Lucian Onea şi Mircea Negulescu, achitaţi definitiv pentru represiune nedreaptă
Foştii procurori Lucian Onea şi Mircea Negulescu, achitaţi definitiv pentru represiune nedreaptă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost achitaţi definitiv, marţi, de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar de la fosta Secţie Specială, în care au fost acuzaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, parte civilă în cauză fiind Sebastian Ghiţă.
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu
Lucian Onea şi Mircea Negulescu primiseră o soluţie de achitare şi la instanţa de fond, în iunie 2023, decizia fiind menţinută marţi prin respingerea apelurilor formulate de Parchet şi Sebastian Ghiţă.
"Cu majoritate, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - PICCJ - Secţia Judiciară şi de partea civilă Ghiţă Sebastian Aurelian împotriva sentinţei nr.401 din 21 iunie 2023, pronunţată de Secţia Penală a ICCJ în dosarul nr.1916/1/2019, privind pe intimaţii inculpaţi Onea Lucian Gabriel şi Negulescu Mircea. Obligă apelanta partea civilă Ghiţă Sebastian Aurelian la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Cu opinie separată în sensul admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partea civilă Ghiţă Sebastian Aurelian", se arată în decizia instanţei.
Ce acuzații le-au adus procurorii celor doi
Lucian Onea a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acelaşi dosar, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Lucian Onea şi Mircea Negulescu au fost acuzaţi că, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe fostul deputat Vlad Cosma să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane, locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul.
Onea mai era este acuzat că a dispus, cu ajutorul lui Negulescu, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.
Totodată, Lucian Onea era acuzat că a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător.
"În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie - mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, un denunţ şi tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari", explica Parchetul.
Potrivit acestuia, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au constrâns pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma. Ca urmare, acesta ar fi întocmit în fals o sesizare privind mita electorală. Documentele false ar fi fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti, conform stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News