REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Fostul ministru Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

Fostul ministru Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

Virgil STOIAN 3 mai 2023 | 00:00 4363

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a fost condamnat definitiv, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare. Pedeapsa a fost redusă cu doi ani față de sentința dată de prima instanță.  trafic de influență. În acest dosar, Vâlcov era acuzat de  spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată. În dosar mai erau implicați și Prina Minel Florin, Șușală Lucian Petruț, Timofte Petru Bogdan și Tomescu Cristian. În primă instanță, judecătorii instanței supreme au decis condamnarea fostului ministru la 8 ani de închisoare cu executare. Între timp, o parte din acuzațiile aduse lui Vâlcov s-au prescris, respectiv cele de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte.

Fostul ministru Darius Valcov a fost condamnat definitiv la 6 ani de inchisoare Darius Vâlcov

Ce spune comunicatul DNA

În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile. În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul inculpatului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552,15 lei. Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

A primit de mai multe ori mită

Astfel, în baza acestei înțelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranșe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.

În perioada aprilie-decembrie 2011, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit de la omul de afaceri, prin intermediul inculpatului Prina Minel Florin, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranșe a câte 500.000 lei fiecare), sume remise acestuia din urmă în municipiul Slatina.
În perioada 2012- 2013, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

În scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a inițiat și derulat, cu ajutorul celorlalți inculpați și a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv între firma omului de afaceri și o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.  Acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei și transferul bunurilor provenite din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sub forma unor opere de artă și sub forma unor servicii, amenajări și bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care inculpatul Vâlcov Bogdan Darius îl deținea și controla prin interpuși.

Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

S-a dispus sechestru asigurator pe bunurile lui Darius Vâlcov

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a: 3 lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro și 73.077 dolari. De asemenea s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de: 90.000 dolari, 1.322.950 lei și 600.000 lei. Toate aceste bunuri și sume de bani au ajuns în posesia inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, cu excepția sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăți comerciale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Trasmite-ti ca are 48 de ore sa se predea altfel ii se adauga la pedeapsa 5 ani. Sa vedeti ce disciplinat devine.
4
2
Lasa-ne ba nene cu tiganii tai.
3
2
Pe Sosoaca, balena urlătoare și pe Simion, prietenul rușilor????
4
5
Daca tot sunteti revoltati mai oameni buni macar votati AUR sa distruga acest sistem ticalos. Mai rau nu se poate!
8
9
Scuipăm că proștii p.acia pe crucile lor!! Leprelor jegurilor pesede penele și alte cheasde cu mustață blestemul neamului pt voi ordinarilor!!! Jeguri vândute pe nimic hoți de mana a doua proștii clasei dovediți pwliticieni de azi muowyeee Spiru haretz doctors
7
1
Lasati comunicatul dna; este in italia - s-a spus azi la stiri; judecatorul care stia ca va fugi in italia si i-a permis asta este vinovat - de asta are salariu si va avea si pensie astronomica - pentru ca face trafic de influenta in cardasie cu clasa politica infractoare si inspectia judiciara il acopera
11
1
Stang bani magistratii , sa doar s-au marit iar salariile astronomice cu inca 35 % si solicita sa primeasca si din urma cu 5 ani !
7
0
Aiurea !! Nu face 2 zile de pârnaie. Jegurilor Ati gonit 5-6 milioane din țară mai pleacă 2-3 în următorul cincinal și rămâneti cu cimitirele și Pakistaniii de.i importați s.a va fwtankur la bătrânețe! Lepre cwrve jeguri bombardieri si cheasde incredibil deproaste va urez o moiwyeee cat toată pwlaadunata din Africa
10
1
Cum o fi vremea in Italia???
10
0
Se îmbolnăvește repede nu suportă detenția suportă doar banul
12
0
Legea confiscării tuturor averilor ptr cei care nu justifică banii In vest sânt țări care îți ia tot te lasă O r*mânia e sărăcie fiindcă unii se îmbolnăvesc repede și nu-i întreabă nimeni de unde cumpără terenuri blocuri se spală zilnic milioane de euro ANAF merge la gogoși nu la euro în sacosi
18
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510