REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Fostul producător de film Harvey Weinstein, spitalizat la New York

Fostul producător de film Harvey Weinstein, spitalizat la New York

A.F. 29 aprilie 2024 | 00:00 297

Fostul producător hollywoodian Harvey Weinstein a fost spitalizat la New York după ce Curtea de Apel din metropola americană a anulat condamnarea sa din 2020 pentru viol şi agresiune sexuală, informează AFP.

Fostul producator de film Harvey Weinstein, spitalizat la New YorkHarvey Weinstein

Decizia instanţei newyorkeze a stârnit indignare în rândul mişcării #MeToo, deşi Harvey Weinstein rămâne în încarcerat în baza unei pedepse separate de 16 ani de închisoare, pronunţată pentru viol în California.

"Departamentul corecţional din New York a considerat că domnul Weinstein avea nevoie de îngrijiri medicale imediate", a declarat avocatul său, Arthur L. Aidala, într-un comunicat.

"O mulţime de teste medicale sunt efectuate asupra lui, iar el este ţinut sub observaţie", a precizat acelaşi avocat.

Poliţia americană a declarat pentru presa din Statele Unite că Harvey Weinstein a fost transportat la Spitalul Belvedere din New York.

Joi, Curtea de Apel din New York a considerat că judecătorul de primă instanţă a greşit atunci când a admis mărturii referitoare la alte fapte decât cele comise împotriva reclamanţilor şi a dispus organizarea unui nou proces.

Harvey Weinstein, în vârstă de 72 de ani, a fost găsit vinovat de Tribunalul Federal din New York în 2020 de viol şi agresiune sexuală asupra fostei actriţe Jessica Mann în 2013 şi de agresiune sexuală asupra fostei asistente de producţie Mimi Haleyi în 2006. Producătorul hollywoodian a fost condamnat la 23 de ani de închisoare.

Mişcarea #MeToo a fost declanşată în 2017 de dezvăluirile făcute despre comportamentul acestui producător căzut în dizgraţie, a cărui influenţă asupra industriei de la Hollywood a fost cândva imensă.

De atunci, zeci de femei, inclusiv Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire, agresiune sexuală şi viol. Însă termenul de prescripţie a intervenit în multe dintre aceste cazuri, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510