REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
30.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Fostul senator PNL, Dumitru Dian Popescu, a colaborat cu Securitatea

Fostul senator PNL, Dumitru Dian Popescu, a colaborat cu Securitatea

Virgil STOIAN 23 februarie 2024 | 14:24 2442

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că Dumitru Dian Popescu, fost senator PNL de Gorj, a colaborat cu Securitatea comunistă, el fiind acuzat de CNSAS că l-a "turnat" pe un student străin aflat la studii în România.

Fostul senator PNL, Dumitru Dian Popescu, a colaborat cu SecuritateaDumitru Dian Popescu

"Admite cererea de chemare în judecată. Constată că pârâtul Popescu Dumitru Dian a fost 'colaborator al Securităţii' în sensul art.2 lit b) din OUG nr. 24/2008. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii", se arată în decizia luată recent de instanţă.

Acuzațiile CNSAS

Potrivit documentelor depuse în instanţă de CNSAS, Dumitru Dian Popescu este titular al dosarului nr. R 341035 (F.R. 30986/Prahova, unde figurează în calitate de colaborator cu numele conspirativ "MARIUS".

CNSAS susţine că, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Dumitru Dian Popescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa realităţilor sociale, economice şi politice din ţara noastră sub regimul comunist, informaţii ce au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată.

Astfel, într-o notă informativă din 22 noiembrie 1989, olografă, semnată cu numele conspirativ 'MARIUS', primită de cpt. D.G., Serv. 1, ISJ Prahova se arată: "Din discuţiile purtate cu studentul yemenit A. AL S., anul I, Foraj, relata următoarele: Este total intrigat de politica dusă de ţara noastră, comparativ cu cea din celelalte ţări socialiste, arătând că, datorită acesteia am rămas singuri şi alături de noi doar 'nenorociţii de coreeni'. Cel în cauză arăta că ţara sa nu e prezentă cu nicio delegaţie la lucrările Congresului al XIII-lea, întrucât, în afară de ambasada pe care o au în RSR, nu au relaţii decât pe linie de învăţământ, unde plătesc taxele în dolari, în rest, nu îi interesează cu nimic politica pe care o duce ţara noastră".

În opinia CNSAS, informaţiile furnizate Securităţii de către Dumitru Dian Popescu se circumscriu prevederilor art.2 lit.b) din OUG nr.24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

"Este evident excesul de zel al informatorului, fapt ce a generat imixtiunea organelor Securităţii în viaţa privată a persoanei urmărite. Pe cale de consecinţă, furnizarea unor informaţii de această natură, se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist. În legătură cu această primă condiţie, observăm că interpretarea prevederilor art. 2 lit. b), duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii, persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau, şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunţurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunţat, şi, pe de altă parte, să excludă şi denunţurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică. În consecinţă, dacă denunţarea unei conduite era potenţial nocivă pentru cel denunţat şi, în plus, un astfel de denunţ nu şi-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist", susţine CNSAS.

Pe baza informaţiilor furnizate de Dumitru Dian Popescu, organele de Securitate au dispus următoarele:

* Nota ofiţerului, nedatată, olografă, semnată olograf de cpt. D.G., Serv. 1, ISJ Prahova: "Obs.: A.S. este lucrat în DUI. Sarcini: Sursa a fost dirijată să ne semnaleze poziţia faţă de ţara noastră a obiectivului, comentariile pe care le face, relaţiile şi natura lor. Măsuri: Executarea măsurilor prevăzute în caz. Sursa a primit şi alte sarcini. Exploatarea notei la Buletinul Informativ. Măsuri de prevenire în caz, adecvate", vol. 10, f. 10;

* Însemnare marginală nedatată, olografă, semnată olograf indescifrabil, ISJ Prahova: "Măsura de atenţionare prin factorii educaţionali", dosar nr. D 7950, vol. 10, f. 10);

* Însemnare marginală din 23.11.1989, olografă, semnată olograf de lt.col. U.N., ISJ Prahova: "În 30 zile verificaţi informaţia, apoi vom hotărî. Atenţie să nu deconspirăm sursa" (dosar nr. D 7950, vol. 10, f. 10).

Dumitru Dian Popescu a fost senator PNL de Gorj în legislatura 2012 - 2016, a trecut apoi la ALDE şi a fost consilier personal al ministrului Energiei Toma Petcu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cand cineva are de spus ce ne intereseaza pe noi toti, trebuie sa apara si informatia ca a fost securist. Abia acum s-a aflat sau se stia mai demult si acum a inceput sa deranjeze si trebuie sa i se inchida gura? Pe vremurile de demult cine avea curajul sa se opuna sau sa refuze un ordin? Majoritatea celor care au ocupat functii de conducere, dupa parerea mea au fost colaboratori cu securitatea. Tot omul stie! Nimic nu-i nou sub soare!
3
1
Turnator de colegi si prieteni. Iti dai seama se linguseste unu si apoi te toarna la Secu ca sa-ti distruga viata... Asta poate fi numit om, jivina in cel mai bun caz. Cata parsivenie si cinism sa-ti lingi si apoi sifona prietenii pentru foloase materiale...
5
2
E interesant măi postacilor.Din felul în care comentează unii mai jos se poate deduce că și ei au turnat,deci li se pare normal.Pai nu e normal să te comporți ca un șobolan cu cei din jurul tău dând pe goarnă ce gândesc unii și alții, drept fundamental lăsat de la Doamne Doamne. Sunt deranjate sistemele scârbelor din trecut și din prezent de nu ești bou și gândești cu propria ți minte,nu cu a lor.Si sunt deranjati când nu faci tot ce și doresc ei,au nevoie de oi,nu de lupi.Ei sunt lupii,în visele lor de grandete.Vise taică,vise.Adica te etichetează pe tine niște jeguri de ești sau nu ești bun,în funcție de interese.Nu luați în derâdere chestiile astea ce arată simplu nivelul dictaturii dintr o țară.Exemplu recent e opozantul eliminat din țara vecină. Baftă și multe flegme pentru unii.
1
1
usor ar fi sa ne spuna pe cei care nu au colaborat!
3
0
nou sub soare.cand s a cerut legea lutratiei s au facut ca ploua.ne am facut ca ploua toti,noi ca societate.acum vezi doamne a lucrat cu securitatea.acum cati nu sunt sagetile sri-ului?este diferenta intre securitate si sri dar timpurile sunt altele si este cam acelasi lucru.voi credeti ca odata ce ai turnat la securitate pana in 89 dupa 89 sri ul nu te a luat in primire??turnatorii au avut de ales,fie demascati fie sa lucreze in continuare si sa asculte ordinele.majoritatea turnatorilor au fost incadrati in sri legal si frumos multi au fost facuti ofiteri deci au avut si un loc de munca. haide ma terminati va cu rahaturile astea ca nu mai tin.stim cu toti cum merg trebuirle.iar daca se afla acum este ca vor baietii cu ochi albastri verzi.nu ca sanki este dreptate care se face. astea deja numai ating pe nimeni pt ca acum daca ai o fucntie publica torni la sri.nu ai cum.altfel zbori.NUMAI BINE SCRIETI DESPRE COLDEA DANCU SI AUR si legaturile aur cu dancu si coldea?
3
1
Si care e problema, daca un politician american colaboreaza cu FBI sau CIA sau a colaborat atunci e normal.
1
6
Foarte bine a procedat. Era vorba de un yemenit și nu de un r*mân. Ar trebuie decorat pentru patriotism.
2
6
Mai era unul care a fost director pe la Oil terminal care a fost colaborator , informator, lingator parvenit al securitatii `pe nume de cod Chis timus V !!!
8
2
Securitatea exista si acum,doar ca a fost redenumita. Iar de cadre si colaboratori nu duce lipsa! Credeti ca deciziile le iau Klaus,Ciolacu sau Ciuca? Sa fim seriosi,sunt papusarii din spatele lor!
9
0
Daca era un articol in lege care sa spuna ca totzi colabori cu securitatea comunista si securishti la care ashtia au ciripit nu vor avea dreptul decat la pensie pe baza de contributivitate atunci era ceva,dar asha informatziile astea sunt apa de ploaie.
6
1
BRAVO DLE. SENATOR PNL...INSEAMNA CA TI-AI FACUT DATORIA LA TIMPUL RESPECTIV..ACUM TOTI...LATRA SI MUSCA...JEGURI...
7
2
Chiar nu mai e interesant
7
3
cu 34 de ani ar fi fost interesant acum este deja lipsit de orice importanta problema este ca cei din guvernele si parlamentele din anii 90 in frunte cu nea nelu care i-au acoperit si au blocat orice investigatii, acces la arhive si au distrus milioane de documente dorm bine merci pe pensii astronomice in primul rand lor ar trebui sa le fie rusine dar nu le e si-au batut joc de noi toti ca si cei de azi
7
1
Bravo lui. Acum sant mult mai mulți stropitori. Dacă îl dai în primire pe unul incomod pt. statul paralel, scăpa de pedeapsa! Chiar dacă a omorât, chiar dacă a violat!! II întreabă cineva de sănăt**e pe procurori și judecători?! Nimeni niciodată!!
5
2
I se rupe vine pensia special în fiecare lună
11
2
Nu trebuie sa ne miram! Parlamentul este plin de asa ceva! Statul lui Ceasca era eminamente un stat militarizat! Erau sute de mii de oameni implicati in : 1) aparatul de partid/PCR; 2) aparatul de stat (guvern; judet; orase; comune; sate); 3) armata;4) militie; 5) servicii secrete (inclusiv securitate); 6) colaboratori; etc.
15
1

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436