REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Fotbal: Deac (CFR Cluj) - Nu mă gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur, fotbalul ne-a pedepsit

Fotbal: Deac (CFR Cluj) - Nu mă gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur, fotbalul ne-a pedepsit

Replica API 15 iulie 2022 | 00:00 643

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat, miercuri seara, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că nici nu se gândea că formaţia sa poate părăsi competiţia din primul tur, dar fotbalul a pedepsit-o.

"E o seară foarte neagră, e supărare mare. Nici nu ştiu ce să zic, nu realizez ce mi s-a întâmplat. Ei au avut o ocazie, ne-au dat un gol... bine, trebuia să încheiem noi meciul mai repede. Ştiam că vor ataca în repriza a doua şi vom avea spaţii, dar, din păcate, noi am 'rănit' adversarul, nu l-am şi 'omorât'. Acum la cald se pot spune multe lucruri, e supărare mare, o tristeţe mare, nici nu mă gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur. Dar ăsta e fotbalul, plin de suprize. Ne-a pedepsit la acea fază şi de acolo s-a terminat", a spus el la postul Digisport, citează Agerpres.

Eliminarea este un duş rece pentru toţi jucătorii din lotul campioanei României, a adăugat Ciprian Deac.

"Sunt conştient că era o sursă bună de venit pentru club, ne făcuserăm planul să trecem minimum două tururi în Champions League. Dar în fotbal nu e cum îţi faci planuri şi cum calculezi, totul se întâmplă pe teren. Şi fotbalul îţi mai dă câte o palmă. E începutul sezonului, am jucat trei meciuri oficiale şi e clar că nu am atins un ritm de joc bun. Dar trebuie să ne trezim. Oricum, înfrângerea din seara asta e un duş foarte rece pentru noi, pentru club, pentru toată lumea", a precizat el.

CFR Cluj a fost eliminată de formaţia armeană Piunik Erevan din preliminariile Ligii Campionilor la fotbal, fiind învinsă cu 4-3 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, după ce scorul a fost egal, atât după cele 90 de minute regulamentare (1-1), cât şi după prelungiri (2-2), în manşa secundă a primului tur preliminar.

CFR Cluj va continua în turul al doilea preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni formaţia andorrană Inter Club d'Escaldes. CFR va fi gazdă pe 21 iulie, iar returul se va juca pe 28 iulie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510