Fotbal: FC Dallas l-a transferat pe atacantul croat Petar Musa, pentru o sumă record
Fotbal: FC Dallas l-a transferat pe atacantul croat Petar Musa, pentru o sumă record
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEchipa de fotbal FC Dallas l-a achiziţionat pe atacantul croat Petar Musa de la Benfica Lisabona, a anunţat, joi, gruparea din MLS, citată de Reuters, pe o sumă record pentru clubul texan.
Presa de specialitate a relatat că suma de transfer a fost de 10 milioane de euro.
Musa, 25 ani, a semnat un contract pe patru ani cu echipa la care s-a transferat în această iarnă şi internaţionalul român Enes Sali, clubul având o opţiune în privinţa croatului şi pentru sezonul 2028.
FC Dallas a plătit şi 100.000 de dolari clubului New England Revolution, pentru opţiunea acestui transfer.
Musa a petrecut ultimii doi ani la Benfica, pentru care a marcat 17 goluri în 66 de apariţii. Benfica a cucerit titlul în Portugalia în sezonul 2022-23, câştigând şi Supercupa Portugaliei.
Anterior, croatul a evoluat la NK Zagreb, Inter Zapresic, ambele din Croaţia, Slavia Praga, Viktoria Zizkov, Slovan Liberec, Union Berlin şi Boavista Porto, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News