REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.5° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
24.5° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Fotbal - Manchester United: Bruno Fernandes trebuie să înveţe să-şi controleze emoţiile, a spus Ten Hag

Fotbal - Manchester United: Bruno Fernandes trebuie să înveţe să-şi controleze emoţiile, a spus Ten Hag

A.F. 11 martie 2023 | 00:00 483

Fotbalistul Bruno Fernandes, care poartă acum banderola de căpitan al lui Manchester United, trebuie să lucreze pentru a-şi controla emoţiile şi a le canaliza în maniera potrivită, a declarat vineri antrenorul Erik ten Hag, citat de Reuters.

Fotbal - Manchester United: Bruno Fernandes trebuie sa invete sa-si controleze emotiile, a spus Ten HagBruno Fernandes

Fernandes a fost aspru criticat pentru evoluţia şi gesturile sale în meciul pierdut cu 7-0 la sfârşitul săptămânii trecute pe terenul lui Liverpool, cea mai grea înfrângere suferită de United în ultimii aproape 100 de ani. Mijlocaşul portughez a impresionat însă în victoria de joi cu Betis Sevilla, 4-1 în Europa League, în care a marcat şi a pasat decisiv, arătând că şi-a revenit rapid după dezastrul de pe Anfield, citează Agerpres.

"Cred că a dat dovadă de o mare personalitate reuşind această evoluţie joi, conducând echipa, aşa că a fost sclipitor. Emoţia este arma lui, dar uneori este prea puternică şi, da, bineînţeles că îl ajut, îl susţin şi îi dau feedback. Uneori trebuie să facă mai mult ca să-şi controleze emoţiile. (...) când va face asta, va fi un jucător şi mai bun", a afirmat Ten Hag într-o conferinţă de presă.

Ten Hag a venit cu veşti bune despre mijlocaşul danez Christian Eriksen, despre care a spus că va juca din nou în acest sezon. Eriksen s-a accidentat la gleznă la sfârşitul lui ianuarie, iar potrivit primelor estimări ar fi urmat să lipsească până în mai.

"Eu cred că va juca, da, categoric. Nu pot spune acum cât va fi de aşteptat, dar cred că progresează bine cu recuperarea, lucrurile merg conform planului. Aşa că îl vom vedea cu siguranţă, dar nu înainte de pauza rezervată meciurilor echipelor naţionale", a spus tehnicianul înaintea partidei de duminică, de acasă, cu Southampton, penultima clasată.

United l-ar putea avea la dispoziţie pe Anthony Martial, refăcut după o accidentare la şold, dar Ten Hag a indicat că va fi "prudent" cu folosirea atacantului francez.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699