REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.9° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
29.9° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Fotbal: Oblak a egalat recordul lui Godin de meciuri jucate la Atletico Madrid

Fotbal: Oblak a egalat recordul lui Godin de meciuri jucate la Atletico Madrid

A.F. 4 aprilie 2023 | 00:00 698

Portarul sloven Jan Oblak a disputat, duminică, al 389-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Atletico Madrid şi a egalat recordul lui Diego Godin, jucătorul străin cu cele mai multe partide din istoria clubului, transmit EFE.

Fotbal: Oblak a egalat recordul lui Godin de meciuri jucate la Atletico Madrid

Jan Oblak

Oblak a strâns acest număr de meciuri în opt ani, şase luni şi 16 zile de la debutul său în septembrie 2014, într-un meci cu Olympiakos Pireu (2-3) din Liga Campionilor. El a fost transferat în 2014 de la Benfica Lisabona.

Din cele 389 meciuri oficiale, Oblak a fost titular în 388, mai multe decât orice alt portar din istoria clubului madrilen fondat în 1903. În 190 de partide, slovenul nu a primit gol, performanţă nereuşită de vreun alt portar. El a încasat 297 de goluri în toate competiţiile, adică o medie de 0,76 goluri primite pe meci.

Oblak a contribuit la câştigarea a unui titlu (2021), a trofeului Europa League (2018), a Supercupei Europei (2018) şi Supercupei Spaniei 2014.

În Top 5 al jucătorilor străini cu cele mai multe meciuri mai figurează Angel Correa (363), Filipe Luis (333) şi Antoine Griezmann (330), citează Agerpres.

În topul portarilor cu cele mai multe meciuri din istoria lui Atletico, Oblak este urmat de Abel Resino (303), Jose Francisco Molina (248), Edgardo Madinabeytia (236), Miguel Reina (212) etc.

În topul jucătorilor cu cele mai multe partide disputate în tricoul lui Atletico, recordul este deţinut de Koke (576), urmat de Adelardo Rodriguez (550), Tomas Renones (483), Enrique Collar (464), Carlos Aguilera (455) etc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699